Sambata am petrecut intreaga zi la festivalul de arta, cultura si traditii rome. Mi-am uitat aparatul foto, de aceea reproduc acum, aici, doar din memorie, urmatoarele: niste portrete si povesti foarte reusit surprinse in expozitiile de fotografie de presa si fotografie "curativa" (adica realizata de amatori romi in cadrul unui proiect care i-a invatat inclusiv sa tina aparatul in mana); pe urma, un portret viu de argintar rom care netezea cu ciocanul o bucata rotunda de metal in mijlocul stand-ului sau; niste documentare EXCELENTE despre romi, pe care as vrea sa le mai vad o data si, de fapt, sa le vedem cu totii la televizor. Am cumparat cate ceva, inclusiv covrigi de la turtarul Nicolae Ceausescu din Curtea de Arges, am gustat mancarea traditionala a romilor – varza cu carne si cu mamaliga, am purtat cu multa bucurie o fusta de tiganca luata cu imprumut de la organizatori, am dansat la concertul lui Damian Draghici si am retinut formatia Kali, din deschidere, pe care vreau sa o urmaresc, fiindca mi-au placut foarte mult. De moft, o sa spun ca mi-a lipsit ceva la Roma Cult Fest: as fi vrut sa-mi cumpar multe linguri, de toate marimile, plus facalet si fund de lemn, dar n-au fost romi rudari.
Un material video poate fi vazut pe
blogul SPER, iar poze - pe
Agerpres, pe bloguri, pe Facebook…
Programul SPER, de care am fost aproape in ultimele luni (trup si suflet), isi incheie editia de anul acesta lasand in urma lucruri vii, care il vor duce mai departe dincolo de 2009. E excelent ca el s-a intamplat, la fel cum e tare bine ca Madonna a lasat in urma niste vorbe “grele” si e tare incurajator sa stii ca, in diverse moduri, pe diverse cai, in tot felul de colturi ale tarii, exista oameni care actioneaza pentru idealul si in spiritul care au motivat si programul SPER.
Pentru ca tot m-am pornit sa scriu din nou pe aceasta tema, vreau sa mai impartasesc doua lucruri.
Primul este discursul ambasadorului SUA in Romania de luna trecuta, la Balul de Caritate organizat anual de Asociatia “Ovidiu Rom”. Integral
aici (merita lecturat!), iar mai jos, un fragment:
When we commit ourselves to empowering people, we need to understand where the shortfalls in education lie. Here in Romania, the European Union has estimated that 15% of Roma children have never been enrolled in school, and the EU recently identified “education as a key issue to fight against exclusion and discrimination of Roma.” Without a doubt, prejudice plays a role in the marginalization of the Roma, just like it did with blacks where I grew up. But if we are to integrate this community and empower a generation with their basic right to education, we must move past the frozen dialogue of prejudices. Blame does not bear results. I heard all that from my second grade teacher and her kind over 50 years ago in the Deep South. Fortunately, I had parents who set me straight and we had leaders like Presidents Kennedy and Johnson who had the courage to take on the racists. In Romania you have leaders in and out of government who see the need for action. Leslie and Maria and their colleagues have put together a detailed plan of action. It calls for a public-private partnership, both government and civil society, to ensure that there are trained teachers, a relevant curriculum, and safe and functional schools to ensure that each student can achieve his or her full potential. We in America have tried many of these ideas and they do work. Our work in America is far from finished and so is yours. Mark H. Gitenstein
Si comentez si eu, pentru ca ma provoaca specialistul intervievat, Laura Mesina. Dansa analizeaza cu rigoare stiintifica tema articolului (campaniile impotriva discriminarii romilor in Romania), demersul sau oferindu-mi, pe de o parte, cateva elemente interesante, iar pe de alta parte, o semnificativa dezamagire. In special tone of voice-ul si directia discursului mi-au dat de gandit. Mi s-a parut ca “ascult” un intelectual din mediul academic al unei societati occidentale, care vorbeste despre acea societate, occidentala, asezata, sanatoasa in esenta, doar cu ceva probleme de dialog interetnic. Nu am recunoscut Romania si nu mi s-a parut ca vorbim de romi.
Dansa vede ineficiente campaniile care cer, unilateral, toleranta si respect, adica doar de la una dintre parti - majoritarii. Si pledeaza pentru asumarea responsabilitatii si mai ales a unui comportament `acceptabil social` si din partea minoritatii in cauza. Nimic de zis, acest rationament este, teoretic, absolut corect. Dar hai sa vedem, practic, cum sunt cei doi actori care ar trebui tratati in acelasi fel de campaniile de comunicare si care ar trebui convinsi sa devina parteneri intr-un dialog pe termen lung: Unde se afla minoritatea roma in Romania, ca nivel de educatie, organizare si auto-reprezentare? Unde se afla romanii? Ce valori (mai) are societatea in care traiesc, deopotriva, si unii, si altii? Poti cere unora la fel de mult ca celorlalti? Sunt intrebari juste, la care am ajuns incercand sa imi imaginez, in mod practic, cum ar fi sa le pretinzi, in aceasta clipa, romilor, o constiinta a sinelui, un anume comportament, o moralitate ireprosabila (cum nici romanilor nu le poti cere). Cum ar fi sa faci o campanie de comunicare in sensul asta? Si nu ca nu ar putea fi facuta, dar ar avea efecte?
Nu. Eu zic ca nu. Minoritatea roma nu este minoritatea maghiara. La ce s-o fi gandit specialistul?! La urma urmei, hai sa testam directia propusa chiar cu maghiarii! Sau cu moldovenii de peste Prut! Sau cu oltenii! Sunt multe grupuri care nu satisfac complet viziunea despre lume, viata si relationare a diverselor majoritati :))
Intorcandu-ne, totusi, la romi, ne amintim ca istoria relatiilor romani-romi nu are seaman in istoria niciunei alte minoritati etnice din Romania. Situatia lor actuala este, iarasi, deosebita. De ce?
Romii nostri sunt o minoritate cu multe particularitati: saraca in cea mai mare parte (chiar daca la televizor pare altfel), foarte foarte putin educata (cu cateva exceptii), destul de conservatoare si, poate, inca in buna masura purtatoare a unui spirit / a unei structuri mentale aparte (salbatica, pentru unii, greu de definit, pentru altii, frumoasa si atragatoare, pentru cativa). Cum mai sunt romii? (si hai sa ne gandim si la altii - lipoveni, sasi... - ca sa intelegem de ce nu pot intra in “tiparul” specialistului!) Ei bine, sunt raniti! Subtilitatea acestui termen in contextul dat sunt convinsa ca poate fi inteleasa clar de specialistul intervievat. Ceea ce nu se pomeneste prea des si nu se admite deloc usor printre majoritarii civilizati e istoria tragica a "tiganilor", de oameni de categoria a doua, de “marginali”; e istoria lor traumatizanta, de frustrari si suferinte repetate, produse de respingere, batjocura si neincredere, care i-a si inrait, poate, intr-o buna masura (ca forma de aparare) si pe care majoritarii nu si-au asumat-o inca si nu au intreprins nicio “igienizare” in cartile de istorie. (nota bene: Originea cuvantului “tigan” este termenul grecesc “athinganoi” = de neatins - a se evita contactul cu ei -denumire pe care au primit-o la sosirea in Imperiul Bizantin). Nu e de mirare ca romii au o disperata nevoie de acceptarea si pretuirea noastra. Uneori, pe strada, fac mici sotii sau glume de prost gust cu trecatorii si asta poate si dintr-un fel de stangacie, pentru ca nu stiu cum sa ne ceara altfel sa-i vedem si pe ei, sa ii bagam in seama. Cei bogati sunt inca si mai stangaci in a cere recunoastere publica si a ne arata ca ei chiar au facut niste eforturi pentru a fi “ca noi”. Ar fi in stare sa ne cumpere cu bani numai sa vada un pic de respect din partea noastra. E o disperare in spatele actiunilor lor, care iese din rana de care vorbeam mai sus. Evident, nu toti putem percepe…
Pe urma, romii au mare nevoie de asistenta materiala. Sunt un grup social foarte vulnerabil, cu procente cutremuratoare relevate de masuratorile realizate pe anumiti indicatori ai saraciei extreme. Tu, cel care citesti acum, cum ai raspunde la intrebarea: cate persoane din gospodaria ta s-au dus la culcare flamande in ultima luna? (pentru raspunsuri ale romilor la astfel de intrebari, poate fi consultat studiul din 2008 Vino mai aproape, Incluziunea şi excluziunea romilor în societatea românească de azi, editori Gabor Fleck si Cosima Rughiniş). Programul SPER nu a menajat aceste aspecte. Dimpotriva, a invitat chiar presa in “pungi de saracie” pe care multi dintre noi nu vrem sa le “vedem”, nu le lasam sa ne impresioneze si nici sa ne explice anumite comportamente ale lor, pentru ca ramanem la ceea ce stim noi, asa, in general, despre romi, la experientele personale de interactiune cu romii (negative sau pozitive), la intoleranta mostenita sau nepasarea cultivata o viata intreaga.
Si atunci, da capo: Cui, ce sa-i pretindem intr-o campanie de comunicare care sa fie eficienta? Sau cu cine sa incepem? Sau in ce moment? Toate detaliile unei initiative care isi propune sa obtina o schimbare sunt importante. Nu poti aborda problemele savant, in genul:
Deocamdata, campaniile sint gândite de organisme care reprezintă militant doar o voce socială, cu parti pris evident, care nu au studiat intr-atit „bio-medicina” sociala a acestei probleme cronice. Avem nevoie de campanii vizibile, adresate si minoritarului, care sa il motiveze sa renunte la atitudinile provocatoare. Laura Mesina
Eu inteleg, specialistul intervievat aspira spre o echitate legitima. Dar e ea realista in acest moment? Nu. O data pentru ca nu ai, inca, interlocutor in comunitatea roma ca intreg. Elita sa si constiinta sa sociala sunt in formare (iar programul SPER 1 si 2 i-a incurajat, in acest sens, prin cateva componente distincte, despre care s-a comunicat public). Precizez ca nu ma refer aici la o elita economica. Aceasta exista, dar s-a dezvoltat in anii tranzitiei la fel de nesanatos ca cea romaneasca, careia ii datoram azi moguli si baroni. Acest tip de elita nu e reprezentativ si nici relevant pentru schimbare.
Pe urma, chiar conteaza daca mai intai a fost oul sau gaina. Comunicarea anti-discriminare trebuie sa se adreseze celor care au produs-o istoric si o produc in continuare, majoritarii (menajandu-i, n-o sa-i schimbam / influentam niciodata), in timp ce, in paralel, catre celalalt actor al ecuatiei, minoritarii, trebuie indreptate eforturi mari de recuperare a stimei de sine, a decalajului de educatie si de nivel de trai, ca sa poti ajunge, candva, la a le pretinde si lor ceva substantial. Mai intai trebuie sa-i inveti dialogul, ca sa poti sa le ceri sa sustina un dialog, mai ales unul de tipul celui dorit de specialist: “in deplina civilitate, cu demnitate si rational, cu competenta explicativa si interpretativa”. Pana acolo, mai e drum lung. Pentru a ajunge acolo, trebuie intai sa-i primim in scoli si sa-i convingem sa ramana, trebuie sa acceptam sa ne fie colegi de banca sau de birou, trebuie sa le dam incredere in ei, sa-i sustinem material, sa-i trimitem acasa, la parintii lor sau la copiii lor, cu alte idei decat cele mostenite. Viitorul acestei relatii (majoritar-minoritar) cred cu tarie ca sta in educatie si cred ca cea mai buna investitie astazi este cea in educatie, atat pentru copiii romi, cat si pentru copiii romani.
Asadar, mie mi se pare corect ca se tintesc prioritar, la nivel de comunicare publica, majoritarii - nu doar ca reparatie istorica, ci si din punct de vedere strategic. Lor le cerem sa fie primii care fac un efort in vederea obtinerii schimbarilor dorite, pentru ca au cateva avantaje fata de minoritarii romi, de departe cel mai important fiind acela de a fi mult mai educati si mai bine crescuti (inclusiv in sensul confortului material). Iar prima etapa este informarea si indemnul de a-i cunoaste pe romi, de a ne largi perspectiva asupra lor (macar putin), de a incepe sa-i privim mai binevoitor si, incet, cum spune un apropiat, “sa ne deschidem ochii si bratele catre cei de neatins”. Nu e vorba de o ingaduinta nelimitata. Nu e vorba de a trece sub tacere, incurajator, faptele si comportamentele anti-sociale, care sunt destule si se stie ca sunt si nu e nicio mirare ca sunt. Discursul meu pro-rom se refera la o deschidere mentala si la interventie sociala in comunitatile rome. Odata realizata o crestere calitativa in abordarea majoritarului si in situatia de zi cu zi a minoritarului, “atitudinile provocatoare” dispar de la sine. Altfel nu! “Nu da spaga!” a schimbat ceva in spitale? Nu. Simplele interdictii si solicitari de comportament responsabil nu au efect.
Iata, diavolul se ascunde in detalii si pe acestea specialistul le-a uitat. Cel putin asta e parerea mea. Si mi se pare, de asemenea, ca, printre randurile interviului, putem “citi” si altceva: un iz de perceptie proprie negativa asupra romilor, la care se adauga destul de putina grija pentru evitarea generalizarilor. Poate gresesc? Iata zonele la care ma refer in mod special:
- Mesajele antidiscriminare adresate majoritatii nu vor avea succesul scontat nici intr-o suta de ani daca frustrarile acesteia fata de minoritatea cu care are probleme nu vor fi tratate prin campanii vizibile, adresate si minoritarului, care sa il motiveze sa renunte la atitudinile cotidiene provocatoare si revansarde (eu cred ca 1/ majoritarii care se simt frustrati sunt totodata aceia care se spala repede pe maini si trec mai departe, care nu vor sa se implice, in general si care cu greu sau deloc ar putea admite ca poarta o parte din reponsabilitate pentru situatiile care ii nemultumesc in legatura cu romii; frustrarea inseamna blocaj si blocajul nu poate fi depasit decat prin efort individual, nu prin indemnuri de bine si sfaturi publice catre romi; 2/ frustrarile romilor sunt inca si mai mari, si mai vechi, dar de ele nu vorbeste nimeni; 3/ expresia “atitudini cotidiene provocatoare si revansarde” sugereaza imaginea unui razboi civil, aproape, care nu exista in realitate si e grav ca se induce o asemenea idee; exceptiile nu reprezinta regula)
- As corela permanent comportamentul discrimatoriu aplicat minoritarului cu comportamentul provocator al minoritarului faţă de majoritar. (parerea mea este ca 1/ e mult mai provocator sa traiesti zilnic ca minoritar rom printre romani si printre europeni; 2/ din nou, nu se poate generaliza in privinta unui comportament provocator al romilor; si, daca tot insistam cu corelatiile, cum explicam totusi situatiile in care romii sunt discriminati pur si simplu gratuit, nu pe principiul "cu aceeasi moneda"? - de ex., un biet copil rom din Tulcea care vrea sa se faca doctor cand va fi mare nu numai ca nu provoaca pe nimeni, ci dimpotriva, trebuie sa faca fata unor remarci rasiste la scoala, de care nu-l apara nimeni)
- Minoritarul îşi revendică un loc vizibil pe scena publică. Lucrul se întâlneşte în general la orice minoritate care îşi caută un loc în plan social. Nu e suficient că alteritatea, aşa cum o inţelege el, il ignoră, îl lasă să trăiască, îi impune prea puţin, poate chiar îi acordă un respect distant, dar care e deja o bază pentru recuperarea istorică; minoritarul isi revendica un loc vizibil pe scena publica, cu instrumentele pe care le stapineste: forta fizica, forta materiala etc. (1/ nu impartasesc aceasta viziune minimalista si ne-comunitara asupra relatiilor cu minoritatile, de orice fel ar fi ele - ignorare, te las sa traiesti daca ma lasi sa traiesc, respect distant…; evident ca un asemenea tratament nu ii e suficient unei minoritati! niciuneia! aceasta abordare nu e constructiva, nici inclusiva si umanista, in opinia mea; 2/ aspiratia catre un loc vizibil pe scena publica e fireasca; e exact ca aspiratia individuala catre prestigiu, recunoastere, faima, care sunt nevoi umane superioare in binecunoscuta piramida; daca nu ne satisfac instrumentele de azi cu care isi revendica romii acest loc propriu, trebuie sa avem intelepciunea sa intelegem cauzele acestui lucru, eventual sa-i incurajam sa foloseasca alte argumente - de ex., aptitudinile lor artistice sau specialistii lor din diferite domenii)
- Curajul de-a prezenta intr-o campanie atit problemele legate de violenta, de atitudinile provocatoare cotidiene, de limbajul care jigneste, de problemele sociale ale hotiei, ale cersetoriei, ale criminalitatii - probleme care indeparteaza pe oricine, indiferent de etnie sau cetatenie, cit si solutiile aferente inca nu exista in Romania contemporana. (campania SPER are ca premisa fondatoare si delincventa – a se vedea cercul vicios; nimeni nu a negat vreodata aspectele negative in legatura cu romii si, in mod special, problema infractionalitatii; in schimb, SPER si alte initiative le-au contextualizat si le-au explicat, lucru pe care presa, in special, nu prea se oboseste sa-l faca, desi ar avea aceasta datorie morala; unii majoritari se asteapta prea adesea la o condamnare in bloc si fara drept de apel a etniei si, neprimind-o exact in acest fel, sunt nemultumiti – e, probabil, o forma de disonanta cognitiva; discursul opus si corect este: nu toti sunt hoti / dracul nu e chiar atat de negru / sunt si alte lucruri care trebuie vazute si spuse in legatura cu romii si care nu sunt cunoscute sau recunoscute etc.)
Cred ca e usor de observat ca afirmatiile specialistului in acest articol sunt transante, in schimb sunt destul de vag argumentate. Dupa mine, in aceasta forma nu fac decat sa intareasca stereotipul negativ. Doritul dialog nu va veni usor cu astfel de abordari. Iata de ce nu am putut ramane indiferenta la acest interviu. Cu cateva piese nu se poate face un puzzle! De aceea, eu n-am sa obosesc niciodata sa caut cat mai multe si sa le imbin cu celelalte pentru a realiza intregul.
