Unde alergaţi aşa?

TÂRGOVIŞTE DE JUCĂRIE - Spectacolul Cameleon

2011-10-18T18:47:00.007+03:00

Când merg la un spectacol de teatru sau la film, îmi cumpăr bilet, intru în sală, mă aşez şi aştept să fiu servită cu piesa sau filmul respectiv. Ca la restaurant. Consumi arta dintr-o singură poziţie. E valabil chiar şi pentru spectacole concepute mai interactiv, deoarece variaţia de poziţie/situaţie nu se produce neapărat pentru toţi spectatorii sau nu este semnificativă pe parcursul duratei spectacolului.

Când mergi la Târgovişte de Jucărie, pattern-ul de mai sus nu funcţionează. Tu poţi să încerci să te agăţi de el în virtutea obişnuinţei, poţi să nu înţelegi din prima ce ţi se cere (căci ţi se cere ceva, da), poţi să te temi puţin să intri în jocul pe care ţi-l propune din start piesa asta, dar toate `ezitările` nu cred că durează mai mult decât o tură de spectacol (prima), pentru că încep imediat să pălească în faţa unui gen de plăcere nou descoperit – am trăit-o pe pielea mea: plăcerea de a experimenta din public, plăcerea de a alege, plăcerea de a-ţi încerca norocul la “atracţiile” cu număr redus de spectatori (1, maxim 5), traşi la sorţi; plăcerea de a cotrobăi prin tot teatrul (de parcă ar fi al tău), plăcerea de a schimba spaţiul, decorul şi povestea – şi asta la fiecare 20 de minute!; plăcerea de a vedea forfotă, spectatori care se mişcă de colo-colo, se adună, se împrăştie, schimbă impresii după fiecare tură... oameni mari care se bucură ca nişte copii. Vezi zâmbet jucăuş pe toate feţele şi asta mi se pare foarte tare în Târgovişte de Jucărie. La piesa asta eşti mobil şi implicat, nu stai înţepenit o oră pe scaun, la piesa asta vezi nu unul, ci mai multe spectacole mici (“atracţii”), construite diferit, unite de spiritul personajului implicit al piesei (bătrânul oraş) şi de indicii textuale strecurate spectatorului din când în când, ici-colo, ca pietricelele lăsate în urmă de Hansel şi Gretel ca să găsească drumul de întoarcere.

Pentru mărire, click pe imagine

În piesa asta nu există timp nici la propriu, nici la figurat. Nu-ţi dai seama când au trecut cele 2 ore de când ai intrat la spectacol (eu am fost de două ori până acum, dar la fel mi s-a părut de fiecare dată), în schimb conştientizezi perfect spaţiul şi libertatea pe care ţi-o păstrezi dincolo de începerea reprezentaţiei. E ca şi când, la restaurant, cu meniul în faţă, alegi singur ce vin vrei să bei sau nu alegi niciunul, pentru că ar merge, de fapt, o bere. Odată asumată această ipostază inedită de “spectator” activ, începi să colecţionezi satisfacţie după satisfacţie (fiecare tură te recompensează cu ceva, cât de mult, cât de puţin). La Târgovişte de Jucărie nu eşti un privitor tăcut, nu eşti un ascultător pasiv, nu eşti un anonim. Eu am simţit clar că sunt importantă – în primul rând la mine s-au gândit dramaturgul, regizorul, fiecare actor şi fiecare om din spatele scenei. Peca a calculat că trebuie să mergi de minim 4 ori la spactacolul ăsta ca să-l vezi pe tot. Dacă ajungi o dată, oricum vrei să te întorci. E ca şi când descoperi o super-jucărie şi numai pe ea o vrei. Asta se întâmplă atât din cauza formei sale inedite, cât şi a fondului, despre care nu am spus nimic până acum: spectacolul transpune poveşti ale târgoviştenilor obişnuiţi, legende locale sau evenimente reale din istoria oraşului într-un mod predominant amuzant, metaforic, hiperbolic, dar şi în chei pe alocuri grav-meditative. În opinia mea, este o piesă de teatru unică şi un spectacol complex, foarte foarte frumos.

Ce am văzut până acum:

Cine merită aplauzele:

Autor: Peca Ştefan
Regia: Ana Mărgineanu

Decorul: Mihai Păcurar

Costumele: Cristina Milea

Foto şi Video: Cinty Ionescu

Ilustraţia muzicală: Petru Mărgineanu

Mişcarea scenică: Andreea Duţă

Afiş: Jonathan Wise

Distribuţie:

Virgil Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Radu Câmpean, Toma Dănilă, Ilie Ghergu, Delia Lazăr, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglindă, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stîngă, Ştefan Ştefănescu, Miruna Vâju

In rolurile spiriduşilor: Cătălina Vancea, Bogdan Angheluţă, Nicolae Bălan şi George Vîlcu

Regia tehnică: Cristian Ungureanu

Recuziter: Eduard Ştefan

Lumini: Andrei Casandra, Adrian Dragomir

Sunet: Cătălin Buzea, Andrei Mihai

Croitorie: Georgeta Brânzea, Daniela Tănase, Ştefan Breaza

Ateliere: Ion Tudorache, Florin Duţan, Marius Niţu

Costumieră: Georgeta Pleşea

Maşinişti: Liviu Dobrescu, Nicolae Cobianu, Marcel Trică, Ion Bogdan

Producţie: Iulian Scarlat

Poze & video pe Facebook, Youtube şi pe site-ul teatrului târgoviştean:

http://www.tmtgv.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=27&catid=7&Itemid=17

Forfecuta

2011-09-30T19:21:00.002+03:00

Cu ceva vreme in urma, am mers la magazinul Obor pentru a onora o mica lista de nevoi personale. Mai intai m-am dus la un mic stand de parfumerie, unde gasesc intotdeauna una din chestiile de pe lista. Cand am terminat acolo, mi-am adus aminte ca mai e ceva de care am nevoie in casa si uitasem. Cautand din ochi, nu prea parea a fi locul potrivit, dar totusi am intrebat: aveti cumva si forfecute de unghii? Raspunsul a fost afirmativ si in fata mea a aparut o mostra. Pretul era aplicat pe invelitoare si m-a intrigat: de doua ori mai scumpa decat in mod obisnuit, desi arata la fel – genul comun, cu manere de plastic (n-am investit niciodata in ceva mai sofisticat). Am intrebat de ce costa atata si mi s-a spus ca e facuta de persoane cu dizabilitati. Am luat-o.

Forfecuta a facut toti banii si spun asta cu of: am mai avut o asemenea superforfecuta - sapte ani la rand m-a servit exemplar; cand a trebuit sa o inlocuiesc, in decurs de cateva luni (inainte de episodul pe care il povestesc acum) am trecut prin doua care s-au dovedit proaste de noi.

Nu stiu cine e mesterul care conduce atelierul, nici cine a executat-o atat de bine. E excelenta! Sunt entuziasmata pentru ca eram exasperata cand ceream in magazinul Obor a treia forfecuta intr-un timp atat de scurt. Am avut noroc. Si de cate ori o folosesc, imi amintesc cu drag de cei care au facut-o.

think it through !

2010-12-28T01:24:00.000+02:00

"Nomenclatura Bulgariei si Romaniei isi abuzeaza populatia, se imbogateste prin subventiile UE, destabilizeaza statul prin coruptie si economie de cumetrie. Insistentele acestei nomenclaturi, de aderare completa a tarilor lor la Uniunea Europeana, servesc doar plasarii problemei pe care insisi au creat-o, prin distrugerea societatii. Cade in sarcina celor doua popoare sa se opuna sistemeleor corupte si nu sa se aleaga drumul "micii rezistente", prin folosirea abuziva a UE in acest scop. Asa, populatiile celor doua tari nu fac decat sa sustina din nou nomenclatura, care isi pastreaza privilegiile stiute. Prin urmare, problema nu e una franceza sau germana, ci o problema de politica interna, a popoarelor celor doua tari. Trebuie sa fii pregatit sa faci ceva si pentru propria tara, inainte de a delega altora problemele, spre rezolvare. Si popoarele Germaniei si Frantei au dreptul la pacea lor sociala".
sursa: hotnews.ro, `Schengen, de la lume adunate. Cum vede cetateanul din Germania problema intrarii in spatiul Schengen a Romaniei si Bulgariei `
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8158170-schengen-lume-adunate-cum-vede-cetateanul-din-germania-problema-intrarii-spatiul-schengen-romaniei-bulgariei.htm

Pe strazi cu nume minunate

2010-06-27T01:06:00.013+03:00

CALATORIE FICTIONALA. NUME DE STRAZI REALE.

Incepi calatoria cautand Strada Frumoasa. Este aproape de batrana Cale a Victoriei, asadar usor de gasit. Te saluta cu bucurie cand intri pe ea si se inclina fosnind din rochii cand iesi, urandu-ti drum bun mai departe! Te lasi purtat de amintirea ei mult timp dupa aceea, pana cand urmatoarea tinta incantatoare ii ia locul. Faci stanga pe Strada Copilului, unde intalnesti gradinita langa gradinita. Razbate larma dulce de prichindei, iar aerul e plin de mireasma care vine de pe Strada Glicinelor, aflata in apropiere. In zona asta, a fost nimerit sa se intemeieze si Strada Albinelor, spre care privesti de departe, ca nu vrei sa le deranjezi. Dar ca sa-ti potolesti pofta subita de dulce, te avanti spre alte artere, in cautarea Strazii Strugurilor. Aici musteste de lume si de arome de toamna. Ciorchini uriasi atarna din toate balcoanele blocurilor si boabe gigantice de tamaioasa sunt folosite pe post de garduri pentru casele cu curte. Un copil care seamana cu Dionisos mananca o placinta cu dovleac. Dai sa-l intrebi ceva, dar el fuge chicotind si dansand, pierzandu-se pe o strada laturalnica, numita Veseliei. Tocmai cand te intrebi ce sa faci mai departe, cineva iti prinde mana dreapta, altcineva stanga si te trezesti invartind hora cu localnicii. Te linistesti abia pe Strada Amintirii, cand orasul ti se pare departe, iar prezentul si viitorul se retrag ca sa te lase cu gandurile tale. Case vechi strajuiesc cu demnitate drumul ingust. Te plimbi printr-o gradina cu trandafiri si iti vine sa canti un refren de demult.

Dormi somn frumos si incepi o dimineata vesela undeva pe Strada Gradina Cu Cai, care e plina de iarba si seamana cu un parc verde crud la sfarsit de primavara. Iei o trasura care te duce cu doi lei pe Strada Mugur Mugurel, unde oamenii canta la fluier si fac ciorba de loboda. Accepti o portie, te asezi pe o buturuga incalzita de soare si flecaresti un pic cu ei. Iti prinzi in par un leustean si le spui la revedere. Nu stii incotro sa te indrepti mai intai, dar hotarasti ca mai bine ar fi sa uiti de harta si sa inaintezi la intamplare. Undeva pe langa Drumul Carierei, paralela cu Intrarea Patrarului, se intinde, alba-dalba si inteleapta, Strada Bunicutei. Te pierzi pe ulitele copilariei si nu mai vrei sa pleci, caci intervine pe traseu Intrarea Memoriei si iti amintesti cum ai vrut candva, copil, sa fii un fluture alb care traieste o zi si se topeste la apus in imbratisarea florilor. Ai scris atunci si o poezie. Dar Strada Fluturilor e departe, tu ai crescut intre timp, drumul e lung, asadar te intorci la treaba, cu roza vanturilor in mana. Intri pe Heliade Intre Vii, de unde cat ai clipi se ajunge pe Strada Calatorului. Asadar, esti pe drumul cel bun. Pe strada asta se merge la pas, molcom, melancolic, ca sa nu iesi din poveste. Uite Intrarea Adierii, aici te odihnesti putin, tragi zefirul in piept si iti permiti sa mai visezi putin. Te cuprinde si te inghite Strada Duiosiei si adormi in mangaieri parfumate cu tei de iunie, pe Strada Lunii.

Cand te trezesti, e mare Strada Atmosferei, e de necuprins si te face sa te simti special in lumina diminetii. Ambianta asta te pregateste la fix pentru intrarea pe Strada Gratioasa, unde vezi pe toate zidurile balerinele lui Degas. Unele exerseaza, altele iti fac timid cu mana. Ajungi la un giratoriu care indica la dreapta Drumul Postalionului si simti o dorinta nebuna de a zbura catre alte zari si alte orase cu strazi care poarta nume minunate. Amani iluzia si te avanti spre Strada Margelelor. E plina de negustori ambulanti care locuiesc in apropiere, pe Intrarea Şetrarului. Ei vand ziua ceea ce mesteresc si slefuiesc noaptea: pietre cu puteri miraculoase, podoabe scanteietoare, bucati de sticla colorata. Toate reflecta lumina in fulgere scurte si tacute care se dueleaza in soare deasupra capului tau. Ti se pare ca ai nimerit intr-un caleidoscop gigantic. Pleci buimacit de atata frumusete si, pe fondul asta, aproape ca te panichezi cand citesti o placuta care indica Strada Sapte Drumuri. Oare pe care din ele trebuie sa apuci? Vezi urme proaspete de pasi si te iei dupa ele. Te duc intr-un loc care pare ca a incremenit in timp si soapte ciudate murmura cuvinte nedeslusite: esti pe Strada Manuscrisului. Ceri o tigara si cateva lamuriri de la un batran care, hehe, stie despre calatoria ta si vrea sa-ti arate si casa in care locuieste el undeva nu departe, pe Strada Mos Adam. Il intrebi daca mai esti in Bucuresti sau te-ai ratacit prin imprejurimile lui si iti spune sa stai linistit, ca esti chiar in buricul targului. Uite, in spate e Strada Luminei, la stanga e Intrarea Poeziei, iar peste gradinile alea suspendate e Strada Idilei. Ii multumesti si mergi mai departe, fericit. Un cais iti ofera micul dejun si putina odihna la umbra.

Strada Randunelelor - concert international cu invitati de renume mondial: tucanul (bariton) - despre care citesti pe flyer ca vine din America Centrala si este o pasare impozanta; Kagu (soprana), originara din Noua Caledonie - foarte distinsa, dar putin infatuata; si celebra corala Papagalia, in frunte cu maestrul dirijor Cormoranul, care are o infatisare aproape reptiliana, dar e un gentleman desavarsit si un artist emerit. Ce noroc sa te nimeresti aici intr-o zi cu eveniment! Continui sa aplauzi pana cand iesi de pe strada si, inca sub imperiul unui sentiment de plinatate, mergi la intamplare. Observi cu incantare ca esti pe Strada Crinul De Gradina, traversezi intersectia cu Inspiratiei, treci podul si te strecori cu mare bagare de seama pe langa Strada Ghiocului, fiindca nu vrei inca sa-ti afli viitorul. Strada Murelor te imbie cu borcane de dulceata si sirop - realizezi ca aici trebuie sa locuiasca hormonul fericirii, cercetezi curtile cu luare-aminte si uite, parca sunt acolo niste copii care seamana izbitor cu Serotonina. Le faci cu mana si pleci mai departe, ademenit de zumzetul care vine de undeva de pe-aproape. Bazuci si zurgalai, un print decazut, bufonerie, culori si flori peste tot: asta e Intrarea Carnavalului. E oare intelept sa accepti si al treilea pocal din vinul asta rosu si bun, atat de bun, care curge din butoiul domnului mustacios si vesel din fata ta?? Pierzanie.

Te trezesti dintr-un somn greu si lung, cu cineva in brate si cu o scufie de hartie pe cap. Placuta de pe gard indica, evident: Intrarea Ispravei. Cerul pare albastru, de unde atata ceata in capul tau?! Te scuturi si te intorci la drum. O sa fie o zi lunga! Ar fi bine sa afli cat mai curand Strada Lamaitei, ca sa-ti revii un pic. Cand colo, dai de Strada Compasului, unde pasul se invarte 180 de grade stanga, 90 dreapta, asa ca inaintarea se face stand pe loc. Euclid zambeste intelegator. Fara ajutorul unui Chinese fortune teller nu mai ieseai niciodata de pe strada asta, dar, ca sa-ti dea o lectie, te evacueaza direct in Strada Eternitatii, care trece - ce paradox - exact pe langa Cimitirul Progresul. Exista viata dupa moarte. Busola iti indica Strada Evidentiatilor si dai skip: preferi common people. Uite Intrarea Fabulei, mai degraba aici ai avea ceva de invatat. Oamenii spun ca nu departe e Strada Campul Cu Maci, pe care merita sa o vezi, dar nu cumva sa zabovesti, caci daca se intampla sa adormi acolo, dus esti. Cercetezi cu luare aminte pulberea argintie pe care calci acum pe Strada Stelutei. Iti pui o dorinta si mergi mai departe, pe Simfoniei, unde oamenii fac intotdeauna totul in trei sau patru acte. Fara exceptie! Stai sa te gandesti la chestia asta si uiti incotro ai mers in ultima vreme. Cineva te intreaba cat e ceasul si realizezi ca ai intrat pe Strada Timpului. Oare asta a fost ultima zi a calatoriei? Pentru moment, cam da. Cum seara te prinde undeva pe langa Soseaua Bucuresti-Pitesti, ideal ar fi sa te strecori spre Intrarea Menuetului. Insusi regele Ludovic XIV danseaza aici, in tempo masurat, cu tinuta solemna, facand diverse plecaciuni. Adormi zambind sub o salcie calda ca o plapuma si nici in vis nu te opresti din drum: strabati spatii de basm si de legenda - Strada Prometeu, Aleea Cenusaresei, Strada Harap Alb - care, culmea, sunt totusi in Bucuresti. Plutesti pe deasupra luncilor Dambovitei, unde regasesti Strada Nada Florilor si stai de vorba cu ciobanul Bucur. Pornesti agale spre casa si pe drum te gandesti ce frumos ar fi sa locuiesti pe Strada Ancuta Baneasa.

"Inainte sa condamnam"

2010-02-22T15:49:00.010+02:00

Ceea ce tot spun eu despre perceptia asupra romilor o spune si regizorul Florin Serban, insa in legatura cu o alta categorie sociala vulnerabila. Ideea e aceeasi - iat-o mai jos, extrasa din interviul pentru Hotnews.ro, care poate fi citit integral aici: Florin Serban, castigatorul Ursului de Argint la Berlin, discutie online: "Urmatorul meu film se numeste El Rumano, un thriller despre un ucigas platit care traieste o poveste de dragoste"

Florin Serban:

Daca oamenii care se grabesc sa arunce cu piatra ar privi mai atent si-ar schimba parerea. Daca, asa cum am intalnit eu, ar intalni un copil de 15 ani, care a fost parasit la nastere si acum, in puscarie, adolescent, ii scrie scrisori mamei pe care nu a cunoscut-o niciodata, cred ca si-ar schimba parerea. Sau, imaginati-va ca deschideti ochii intr-o comunitate in care TOATA lumea fura. Mama, tata, unchii, vecinii. Cel care nu o face e fraier. De ce fel de forta si tarie de caracter e nevoie sa te ridici, adolescent si sa spui NU? Inainte sa condamnam, hai sa privim si sa cunoastem. Filmul meu arunca o privire in directia asta si deschide ochii intr-o anumita masura.

heroes

2010-01-23T13:33:00.011+02:00

~ ~ Leonard Knight

~ ~ Ion Barladeanu

~ ~ Mama

~ ~ Ion Dobran & Barrie Davis

~ ~ femeia de serviciu care a devenit si profesoara de engleza

~ ~ batranul care traduce Biblia in limba romani

~ ~ Parintele Arsenie Boca

~ ~ pompierii

~ ~ Carol I

at random. to be continued.
______________________________

de Craciun

2009-12-11T10:10:00.004+02:00

Dupa ce oferi o carte, hai la concert !

~ ~ ~

La OTP Bank se strang carti pentru copiii saraci

Asociatia SOS Satele Copiilor si Europa FM au lansat campania sociala "Donati carti de Craciun", la care s-a alaturat si OTP Bank Romania. Proiectul isi propune sa ajute copii dezavantajati din fiecare regiune a tarii, prin colectarea si donarea de carti.
Daca doriti sa contribuiti pentru o cauza nobila, va asteptam in perioada 16 noiembrie - 19 decembrie, in oricare dintre sucursalele OTP Bank din tara, sa aduceti o carte care le poate face viata mai frumoasa acestor copii.

~ ~ ~

Invitatie la Concert de Craciun

Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti va invita in data de 17 decembrie ora 13.00 la Concertul de Craciun cu prilejul inaugurarii Studioului de Spectacole.
Dupa 3 ani de consolidari si renovari veti putea descoperi o sala noua, dotata ultramodern, o sala care este gata sa gazduiasca atat concerte sau spectacole de opera, cat si spectacole multimedia, teatru, dans contemporan etc.
La concert colindatorii nostri va vor intampina cu urari de bine in spiritul Craciunului. Intrarea este libera.
Va asteptam cu drag!

Mirela Radu
Head of Events Department
National University of Music, Bucharest
str. Stirbei Voda nr.33
tel: 021.314.26.37
website: www.unmb.ro
artistic@unmb.ro

300

2009-11-23T16:03:00.009+02:00

_________________________________________

Nu e filmul eroic, nici autobuzul... E numarul delirului national: milioane de romani fericiti cu 300 de parlamentari.

Parerea mea e ca ar trebui sa planga: tocmai si-au scrantit firava democratie, tocmai au acceptat sa fie mai putin reprezentati. In acest moment, avem un deputat la 70.000 de alegatori si un senator la 160.000. Matematic vorbind, cu 300 de parlamentari, reprezentarea se va dilua destul de mult.

Ce inseamna 471? Ce inseamna 300?

A privit cineva critic cifrele astea? Chiar nu sesizati ca Basescu nu a oferit nimic altceva decat cifre?! Cu ce ma incalzeste o diferenta DE CANTITATE?

Problema care ne doare pe toti si pe care a exploatat-o Basescu e calitatea parlamentarismului in Romania. Numai ca Basescu nu ne-a oferit o solutie la ea, Basescu ne-a fentat si putini au sesizat treaba asta. O adevarata reforma isi asteapta, inca, adevaratul lider.

---------------------------------------------------------------

Cunoaste-i inainte sa-i judeci!

2009-11-19T02:28:00.038+02:00

Sambata am petrecut intreaga zi la festivalul de arta, cultura si traditii rome. Mi-am uitat aparatul foto, de aceea reproduc acum, aici, doar din memorie, urmatoarele: niste portrete si povesti foarte reusit surprinse in expozitiile de fotografie de presa si fotografie "curativa" (adica realizata de amatori romi in cadrul unui proiect care i-a invatat inclusiv sa tina aparatul in mana); pe urma, un portret viu de argintar rom care netezea cu ciocanul o bucata rotunda de metal in mijlocul stand-ului sau; niste documentare EXCELENTE despre romi, pe care as vrea sa le mai vad o data si, de fapt, sa le vedem cu totii la televizor. Am cumparat cate ceva, inclusiv covrigi de la turtarul Nicolae Ceausescu din Curtea de Arges, am gustat mancarea traditionala a romilor – varza cu carne si cu mamaliga, am purtat cu multa bucurie o fusta de tiganca luata cu imprumut de la organizatori, am dansat la concertul lui Damian Draghici si am retinut formatia Kali, din deschidere, pe care vreau sa o urmaresc, fiindca mi-au placut foarte mult. De moft, o sa spun ca mi-a lipsit ceva la Roma Cult Fest: as fi vrut sa-mi cumpar multe linguri, de toate marimile, plus facalet si fund de lemn, dar n-au fost romi rudari.

Un material video poate fi vazut pe blogul SPER, iar poze - pe Agerpres, pe bloguri, pe Facebook…

Programul SPER, de care am fost aproape in ultimele luni (trup si suflet), isi incheie editia de anul acesta lasand in urma lucruri vii, care il vor duce mai departe dincolo de 2009. E excelent ca el s-a intamplat, la fel cum e tare bine ca Madonna a lasat in urma niste vorbe “grele” si e tare incurajator sa stii ca, in diverse moduri, pe diverse cai, in tot felul de colturi ale tarii, exista oameni care actioneaza pentru idealul si in spiritul care au motivat si programul SPER.
Pentru ca tot m-am pornit sa scriu din nou pe aceasta tema, vreau sa mai impartasesc doua lucruri.

Primul este discursul ambasadorului SUA in Romania de luna trecuta, la Balul de Caritate organizat anual de Asociatia “Ovidiu Rom”. Integral aici (merita lecturat!), iar mai jos, un fragment:

When we commit ourselves to empowering people, we need to understand where the shortfalls in education lie. Here in Romania, the European Union has estimated that 15% of Roma children have never been enrolled in school, and the EU recently identified “education as a key issue to fight against exclusion and discrimination of Roma.” Without a doubt, prejudice plays a role in the marginalization of the Roma, just like it did with blacks where I grew up. But if we are to integrate this community and empower a generation with their basic right to education, we must move past the frozen dialogue of prejudices. Blame does not bear results. I heard all that from my second grade teacher and her kind over 50 years ago in the Deep South. Fortunately, I had parents who set me straight and we had leaders like Presidents Kennedy and Johnson who had the courage to take on the racists. In Romania you have leaders in and out of government who see the need for action. Leslie and Maria and their colleagues have put together a detailed plan of action. It calls for a public-private partnership, both government and civil society, to ensure that there are trained teachers, a relevant curriculum, and safe and functional schools to ensure that each student can achieve his or her full potential. We in America have tried many of these ideas and they do work. Our work in America is far from finished and so is yours. Mark H. Gitenstein

Al doilea lucru pe care vreau sa-l fac observat este articolul din Adevarul, "Campaniile antidiscriminare, o luptă cu morile de vânt în România? Cum comentaţi?” - un articol realizat profesionist si o incercare utila de evaluare, pe care o salut.

Si comentez si eu, pentru ca ma provoaca specialistul intervievat, Laura Mesina. Dansa analizeaza cu rigoare stiintifica tema articolului (campaniile impotriva discriminarii romilor in Romania), demersul sau oferindu-mi, pe de o parte, cateva elemente interesante, iar pe de alta parte, o semnificativa dezamagire. In special tone of voice-ul si directia discursului mi-au dat de gandit. Mi s-a parut ca “ascult” un intelectual din mediul academic al unei societati occidentale, care vorbeste despre acea societate, occidentala, asezata, sanatoasa in esenta, doar cu ceva probleme de dialog interetnic. Nu am recunoscut Romania si nu mi s-a parut ca vorbim de romi.

Dansa vede ineficiente campaniile care cer, unilateral, toleranta si respect, adica doar de la una dintre parti - majoritarii. Si pledeaza pentru asumarea responsabilitatii si mai ales a unui comportament `acceptabil social` si din partea minoritatii in cauza. Nimic de zis, acest rationament este, teoretic, absolut corect. Dar hai sa vedem, practic, cum sunt cei doi actori care ar trebui tratati in acelasi fel de campaniile de comunicare si care ar trebui convinsi sa devina parteneri intr-un dialog pe termen lung: Unde se afla minoritatea roma in Romania, ca nivel de educatie, organizare si auto-reprezentare? Unde se afla romanii? Ce valori (mai) are societatea in care traiesc, deopotriva, si unii, si altii? Poti cere unora la fel de mult ca celorlalti? Sunt intrebari juste, la care am ajuns incercand sa imi imaginez, in mod practic, cum ar fi sa le pretinzi, in aceasta clipa, romilor, o constiinta a sinelui, un anume comportament, o moralitate ireprosabila (cum nici romanilor nu le poti cere). Cum ar fi sa faci o campanie de comunicare in sensul asta? Si nu ca nu ar putea fi facuta, dar ar avea efecte?

Nu. Eu zic ca nu. Minoritatea roma nu este minoritatea maghiara. La ce s-o fi gandit specialistul?! La urma urmei, hai sa testam directia propusa chiar cu maghiarii! Sau cu moldovenii de peste Prut! Sau cu oltenii! Sunt multe grupuri care nu satisfac complet viziunea despre lume, viata si relationare a diverselor majoritati :))

Intorcandu-ne, totusi, la romi, ne amintim ca istoria relatiilor romani-romi nu are seaman in istoria niciunei alte minoritati etnice din Romania. Situatia lor actuala este, iarasi, deosebita. De ce?

Romii nostri sunt o minoritate cu multe particularitati: saraca in cea mai mare parte (chiar daca la televizor pare altfel), foarte foarte putin educata (cu cateva exceptii), destul de conservatoare si, poate, inca in buna masura purtatoare a unui spirit / a unei structuri mentale aparte (salbatica, pentru unii, greu de definit, pentru altii, frumoasa si atragatoare, pentru cativa). Cum mai sunt romii? (si hai sa ne gandim si la altii - lipoveni, sasi... - ca sa intelegem de ce nu pot intra in “tiparul” specialistului!) Ei bine, sunt raniti! Subtilitatea acestui termen in contextul dat sunt convinsa ca poate fi inteleasa clar de specialistul intervievat. Ceea ce nu se pomeneste prea des si nu se admite deloc usor printre majoritarii civilizati e istoria tragica a "tiganilor", de oameni de categoria a doua, de “marginali”; e istoria lor traumatizanta, de frustrari si suferinte repetate, produse de respingere, batjocura si neincredere, care i-a si inrait, poate, intr-o buna masura (ca forma de aparare) si pe care majoritarii nu si-au asumat-o inca si nu au intreprins nicio “igienizare” in cartile de istorie. (nota bene: Originea cuvantului “tigan” este termenul grecesc “athinganoi” = de neatins - a se evita contactul cu ei -denumire pe care au primit-o la sosirea in Imperiul Bizantin). Nu e de mirare ca romii au o disperata nevoie de acceptarea si pretuirea noastra. Uneori, pe strada, fac mici sotii sau glume de prost gust cu trecatorii si asta poate si dintr-un fel de stangacie, pentru ca nu stiu cum sa ne ceara altfel sa-i vedem si pe ei, sa ii bagam in seama. Cei bogati sunt inca si mai stangaci in a cere recunoastere publica si a ne arata ca ei chiar au facut niste eforturi pentru a fi “ca noi”. Ar fi in stare sa ne cumpere cu bani numai sa vada un pic de respect din partea noastra. E o disperare in spatele actiunilor lor, care iese din rana de care vorbeam mai sus. Evident, nu toti putem percepe…

Pe urma, romii au mare nevoie de asistenta materiala. Sunt un grup social foarte vulnerabil, cu procente cutremuratoare relevate de masuratorile realizate pe anumiti indicatori ai saraciei extreme. Tu, cel care citesti acum, cum ai raspunde la intrebarea: cate persoane din gospodaria ta s-au dus la culcare flamande in ultima luna? (pentru raspunsuri ale romilor la astfel de intrebari, poate fi consultat studiul din 2008 Vino mai aproape, Incluziunea şi excluziunea romilor în societatea românească de azi, editori Gabor Fleck si Cosima Rughiniş). Programul SPER nu a menajat aceste aspecte. Dimpotriva, a invitat chiar presa in “pungi de saracie” pe care multi dintre noi nu vrem sa le “vedem”, nu le lasam sa ne impresioneze si nici sa ne explice anumite comportamente ale lor, pentru ca ramanem la ceea ce stim noi, asa, in general, despre romi, la experientele personale de interactiune cu romii (negative sau pozitive), la intoleranta mostenita sau nepasarea cultivata o viata intreaga.

Si atunci, da capo: Cui, ce sa-i pretindem intr-o campanie de comunicare care sa fie eficienta? Sau cu cine sa incepem? Sau in ce moment? Toate detaliile unei initiative care isi propune sa obtina o schimbare sunt importante. Nu poti aborda problemele savant, in genul:

Deocamdata, campaniile sint gândite de organisme care reprezintă militant doar o voce socială, cu parti pris evident, care nu au studiat intr-atit „bio-medicina” sociala a acestei probleme cronice. Avem nevoie de campanii vizibile, adresate si minoritarului, care sa il motiveze sa renunte la atitudinile provocatoare. Laura Mesina

Eu inteleg, specialistul intervievat aspira spre o echitate legitima. Dar e ea realista in acest moment? Nu. O data pentru ca nu ai, inca, interlocutor in comunitatea roma ca intreg. Elita sa si constiinta sa sociala sunt in formare (iar programul SPER 1 si 2 i-a incurajat, in acest sens, prin cateva componente distincte, despre care s-a comunicat public). Precizez ca nu ma refer aici la o elita economica. Aceasta exista, dar s-a dezvoltat in anii tranzitiei la fel de nesanatos ca cea romaneasca, careia ii datoram azi moguli si baroni. Acest tip de elita nu e reprezentativ si nici relevant pentru schimbare.

Pe urma, chiar conteaza daca mai intai a fost oul sau gaina. Comunicarea anti-discriminare trebuie sa se adreseze celor care au produs-o istoric si o produc in continuare, majoritarii (menajandu-i, n-o sa-i schimbam / influentam niciodata), in timp ce, in paralel, catre celalalt actor al ecuatiei, minoritarii, trebuie indreptate eforturi mari de recuperare a stimei de sine, a decalajului de educatie si de nivel de trai, ca sa poti ajunge, candva, la a le pretinde si lor ceva substantial. Mai intai trebuie sa-i inveti dialogul, ca sa poti sa le ceri sa sustina un dialog, mai ales unul de tipul celui dorit de specialist: “in deplina civilitate, cu demnitate si rational, cu competenta explicativa si interpretativa”. Pana acolo, mai e drum lung. Pentru a ajunge acolo, trebuie intai sa-i primim in scoli si sa-i convingem sa ramana, trebuie sa acceptam sa ne fie colegi de banca sau de birou, trebuie sa le dam incredere in ei, sa-i sustinem material, sa-i trimitem acasa, la parintii lor sau la copiii lor, cu alte idei decat cele mostenite. Viitorul acestei relatii (majoritar-minoritar) cred cu tarie ca sta in educatie si cred ca cea mai buna investitie astazi este cea in educatie, atat pentru copiii romi, cat si pentru copiii romani.

Asadar, mie mi se pare corect ca se tintesc prioritar, la nivel de comunicare publica, majoritarii - nu doar ca reparatie istorica, ci si din punct de vedere strategic. Lor le cerem sa fie primii care fac un efort in vederea obtinerii schimbarilor dorite, pentru ca au cateva avantaje fata de minoritarii romi, de departe cel mai important fiind acela de a fi mult mai educati si mai bine crescuti (inclusiv in sensul confortului material). Iar prima etapa este informarea si indemnul de a-i cunoaste pe romi, de a ne largi perspectiva asupra lor (macar putin), de a incepe sa-i privim mai binevoitor si, incet, cum spune un apropiat, “sa ne deschidem ochii si bratele catre cei de neatins”. Nu e vorba de o ingaduinta nelimitata. Nu e vorba de a trece sub tacere, incurajator, faptele si comportamentele anti-sociale, care sunt destule si se stie ca sunt si nu e nicio mirare ca sunt. Discursul meu pro-rom se refera la o deschidere mentala si la interventie sociala in comunitatile rome. Odata realizata o crestere calitativa in abordarea majoritarului si in situatia de zi cu zi a minoritarului, “atitudinile provocatoare” dispar de la sine. Altfel nu! “Nu da spaga!” a schimbat ceva in spitale? Nu. Simplele interdictii si solicitari de comportament responsabil nu au efect.

Iata, diavolul se ascunde in detalii si pe acestea specialistul le-a uitat. Cel putin asta e parerea mea. Si mi se pare, de asemenea, ca, printre randurile interviului, putem “citi” si altceva: un iz de perceptie proprie negativa asupra romilor, la care se adauga destul de putina grija pentru evitarea generalizarilor. Poate gresesc? Iata zonele la care ma refer in mod special:

Mesajele antidiscriminare adresate majoritatii nu vor avea succesul scontat nici intr-o suta de ani daca frustrarile acesteia fata de minoritatea cu care are probleme nu vor fi tratate prin campanii vizibile, adresate si minoritarului, care sa il motiveze sa renunte la atitudinile cotidiene provocatoare si revansarde (eu cred ca 1/ majoritarii care se simt frustrati sunt totodata aceia care se spala repede pe maini si trec mai departe, care nu vor sa se implice, in general si care cu greu sau deloc ar putea admite ca poarta o parte din reponsabilitate pentru situatiile care ii nemultumesc in legatura cu romii; frustrarea inseamna blocaj si blocajul nu poate fi depasit decat prin efort individual, nu prin indemnuri de bine si sfaturi publice catre romi; 2/ frustrarile romilor sunt inca si mai mari, si mai vechi, dar de ele nu vorbeste nimeni; 3/ expresia “atitudini cotidiene provocatoare si revansarde” sugereaza imaginea unui razboi civil, aproape, care nu exista in realitate si e grav ca se induce o asemenea idee; exceptiile nu reprezinta regula)

As corela permanent comportamentul discrimatoriu aplicat minoritarului cu comportamentul provocator al minoritarului faţă de majoritar. (parerea mea este ca 1/ e mult mai provocator sa traiesti zilnic ca minoritar rom printre romani si printre europeni; 2/ din nou, nu se poate generaliza in privinta unui comportament provocator al romilor; si, daca tot insistam cu corelatiile, cum explicam totusi situatiile in care romii sunt discriminati pur si simplu gratuit, nu pe principiul "cu aceeasi moneda"? - de ex., un biet copil rom din Tulcea care vrea sa se faca doctor cand va fi mare nu numai ca nu provoaca pe nimeni, ci dimpotriva, trebuie sa faca fata unor remarci rasiste la scoala, de care nu-l apara nimeni)

Minoritarul îşi revendică un loc vizibil pe scena publică. Lucrul se întâlneşte în general la orice minoritate care îşi caută un loc în plan social. Nu e suficient că alteritatea, aşa cum o inţelege el, il ignoră, îl lasă să trăiască, îi impune prea puţin, poate chiar îi acordă un respect distant, dar care e deja o bază pentru recuperarea istorică; minoritarul isi revendica un loc vizibil pe scena publica, cu instrumentele pe care le stapineste: forta fizica, forta materiala etc. (1/ nu impartasesc aceasta viziune minimalista si ne-comunitara asupra relatiilor cu minoritatile, de orice fel ar fi ele - ignorare, te las sa traiesti daca ma lasi sa traiesc, respect distant…; evident ca un asemenea tratament nu ii e suficient unei minoritati! niciuneia! aceasta abordare nu e constructiva, nici inclusiva si umanista, in opinia mea; 2/ aspiratia catre un loc vizibil pe scena publica e fireasca; e exact ca aspiratia individuala catre prestigiu, recunoastere, faima, care sunt nevoi umane superioare in binecunoscuta piramida; daca nu ne satisfac instrumentele de azi cu care isi revendica romii acest loc propriu, trebuie sa avem intelepciunea sa intelegem cauzele acestui lucru, eventual sa-i incurajam sa foloseasca alte argumente - de ex., aptitudinile lor artistice sau specialistii lor din diferite domenii)

Curajul de-a prezenta intr-o campanie atit problemele legate de violenta, de atitudinile provocatoare cotidiene, de limbajul care jigneste, de problemele sociale ale hotiei, ale cersetoriei, ale criminalitatii - probleme care indeparteaza pe oricine, indiferent de etnie sau cetatenie, cit si solutiile aferente inca nu exista in Romania contemporana. (campania SPER are ca premisa fondatoare si delincventa – a se vedea cercul vicios; nimeni nu a negat vreodata aspectele negative in legatura cu romii si, in mod special, problema infractionalitatii; in schimb, SPER si alte initiative le-au contextualizat si le-au explicat, lucru pe care presa, in special, nu prea se oboseste sa-l faca, desi ar avea aceasta datorie morala; unii majoritari se asteapta prea adesea la o condamnare in bloc si fara drept de apel a etniei si, neprimind-o exact in acest fel, sunt nemultumiti – e, probabil, o forma de disonanta cognitiva; discursul opus si corect este: nu toti sunt hoti / dracul nu e chiar atat de negru / sunt si alte lucruri care trebuie vazute si spuse in legatura cu romii si care nu sunt cunoscute sau recunoscute etc.)

Cred ca e usor de observat ca afirmatiile specialistului in acest articol sunt transante, in schimb sunt destul de vag argumentate. Dupa mine, in aceasta forma nu fac decat sa intareasca stereotipul negativ. Doritul dialog nu va veni usor cu astfel de abordari. Iata de ce nu am putut ramane indiferenta la acest interviu. Cu cateva piese nu se poate face un puzzle! De aceea, eu n-am sa obosesc niciodata sa caut cat mai multe si sa le imbin cu celelalte pentru a realiza intregul.

New Year resolution

2009-11-12T20:40:00.000+02:00

Internetul este, si in aceasta campanie, groapa primitoare in care candidatii isi deverseaza mitocaniile si neseriozitatea. Fiind un spatiu mai putin reglementat, le da liber la clonari, caricaturizari vulgare, limbaj ieftin, atacuri de doi lei si asalturi propagandistice sub forma de interventii concertate mai ales pe forumuri si pe paginile foarte vizitate care permit comment-uri. Daca fruntea patriei va fi una dintre persoanele care se recomanda inclusiv cu asemenea "carti de vizita", cui sa-i mai pretinzi integritate in tara asta?! Ce speranta de normalitate sa mai ai?!

Tudor Gheorghe protesteaza in vremurile acestea girand o campanie care mi-a atras atentia pe strada - stalpii poarta stampila trista a involutiei noastre: "1989-2009 DEGEABA". Aici suntem! Pacat de noi toti! Democratia e o "gradina cu delicii", care trebuie intretinuta, curatand-o din cand in cand de balarii. Pe a noastra au sufocat-o: vezi candidatii cu sanse, vezi Parlamentul, vezi Cabinetul (de orice culoare ar fi el), vezi Presedintia si, iarasi, vezi justitia.

A-propos, Parlamentul nu de cantitate sufera, ci de calitate! Intrucat democratia directa e imposibila (nu putem sa participam toti la luarea deciziilor), ne ramane aceasta democratie reprezentativa, prin care ii delegam pe unii dintre noi sa ne reprezinte si sa faca legi pentru toti. In mod logic, un numar cat mai mare de reprezentanti (adica de parlamentari) pe cap de locuitor e sanatos, in calculul matematic al reprezentarii efective. Pe urma, Parlamentul fiind, prin excelenta, un for de dezbatere, in care este loc pentru toate parerile, opiniile, argumentele, preferintele, viziunile si doctrinele, iarasi rezulta ca e bine sa fie cat mai multi, ca sa fie asigurata o mai larga si mai buna reprezentare a tuturor intereselor noastre, cei mici si multi, fara voce directa si fara drept de legiferare.
Problema legislativului roman nu e de numar, ci de caracter: cine sunt alesii, cum sunt ei? Votul nostru nu poate realiza o selectie perfecta. Nici partidele politice nu si-au asumat-o: ne servesc candidati de toata jena. Si atunci, ce se poate face? Pai, post-electoral, regulamentul de organizare al camerelor ar putea face minuni cu neseriosii de partid si de stat: ar putea sa corecteze cu forta acele tendinte nesanatoase ale "naturii umane" care influenteaza critic calitatea prestatiei parlamentarilor: absenteismul, dormitul in scaun, traficul de influenta prin back-office-uri (sau sedii de companii), fuga de raspundere si de munca (usor masurabila in numarul de luari de cuvant / declaratii politice per parlamentar si numarul de propuneri legislative initiate intr-un mandat). Pentru fiecare dintre aceste "situatii" se pot formula sanctiuni dure, care sa se si aplice! Iar pentru cazurile penale, justitia trebuie lasata sa-si faca treaba, prin simpla votare a ridicarii pretioasei imunitati care ii protejeaza pe colegii patati (acest lucru a fost imposibil pana acum!!).
Abia aceasta ar fi o reforma reala, caci simpla reducere a numarului de parlamentari ar reduce putin doar din costurile de intretinere a acestei institutii. Atat! Acest regulament intern al lor nu poate fi schimbat prin referendum, caci legea e bine ticluita: ei insisi, parlamentarii, isi fac regulamentul, punandu-si singuri limite si acordandu-si singuri drepturi, in liniile generale definite de Constitutie. Ce putem insa sa facem noi, poporul? Mandatul este de patru ani si votul nu poate fi retras acelora care nu confirma asteptarile. Putem doar sa nu-i mai votam altadata si, pana atunci, sa-i monitorizam - dar nu le pasa nici cand sunt dati la gazeta pe lista neagra a neperformantei! Mai putem sa-i pisam si sa-i chinuim cu campanii publice, dar, iarasi, depindem de bunul-lor simt ca sa schimbe ceva din interior. Nu putem nici sa boicotam alegerile parlamentare cu neprezentare la vot, caci o tara are nevoie sa fie guvernata - cat de bine, cat de prost. In disperare, incep sa ma gandesc ca ne lipseste un instrument legitim de genul "eu te-am pus, eu te dau jos si nu astept patru ani pentru asta", pe care sa-l avem permanent la indemana si care sa fie chibzuit creat, incat sa nu permita abuzuri, ci sa reflecte o "vointa a poporului" corecta, nu manipulata. Este posibil? Ar putea fi creat? De ce sa nu extindem principiul check&balance cu inca un actor (poporul), din moment ce cele 3 puteri in stat nu sunt in stare sa trateze singure gripa asta politica? Sunt o idealista, deci pot macar sa visez.
So here is my New Year resolution.

Carlo

2009-10-31T23:00:00.006+02:00

Place of situation: Southern France, seaside.

Time of situation: Morning, during the after-party of a memorable wedding event.

Characters: sea, sunrise, empty beach, a bunch of shiny happy drunky wedding people, including The Two..., including me.

My mind status: foggy.

My soul status: happy.

...and here comes the jogger guy... a (jogger) dog running by his side...

My updated status: still happy, but... I`ve been feeling so... tired :)), I`ve been trying to leave the beach and go to bed for several times. I see a double moon on the sky. I see two identical joggers and two identical dogs. I cannot see anymore... anything.

Later on I wake up and barely remember a stranger who talked to us on the beach a few hours ago...

***
And now the whole story: We are about two months after the `beach party`. I am forwarded a couple of pics, including my face :)). Wow! can`t remember that moment. So I am told the whole story (the pics are telling it as well): the jogger`s name was Carlo and the dog`s name was Macha. First they were kind of circumspect, but then they joined our group & the metaphysics of that morning and... the wedding. Carlo took pictures, shared his e-mail address and returned to his home country, Switzerland. Time passed. Meanwhile Carlo carefully prepared (edited) his pics in order to have them sent in case one of those lovely bastards from that French beach would make a request for them. And indeed the request came! Carlo was so touched and happy that he burst into tears. Literally.

Carlo is 82 (just like my dear grandfather would be). His wife Anna is 79 (just like my dear grandmother is). They married in 1949 (just like my dear grandparents did). Carlo is not a stranger on a beach, he is a beautiful, rare soul on the life beach. The photos he sent don`t picture us. They picture HIM.

Thank you so much, Carlo!

oameni, soareci si un reportaj memorabil

2009-09-26T18:16:00.004+03:00

Am muncit o săptămână cot la cot cu gunoierii din Bucureşti, am mâncat cu ei hamsii şi parizer pe ziar, am fost cu ei la cârciumă, i-am vizitat acasă, le-am cotrobăit discret în suflet, în portofel, le-am desluşit amărăciunea şi aşteptările. Am simţit la un loc cu ei dispreţul bucureştenilor cărora le luam gunoiul de sub nas şi în final, lecuit eu însumi de prejudecăţi, am rămas cu respectul pentru nişte oameni care fac un lucru absolut necesar, ceva ce eu nu aş fi în stare să fac. Viorel Ilisoi

http://cotidianul.ro/oameni_si_gunoaie_din_bucuresti_daca_nu_va_luam_gunoiul_sunteti_morti_video-99152.html

greier mic

2009-09-02T20:50:00.018+03:00

baladă: e toamnă, îmi caut casă să-mi fac culcuş de iarnă, să mă adun din hoinăreală şi din vară, să mă adun în general, să mă aşez, ca apoi să savurez serile reci cu dulceaţă de smochine verzi, cu beţişoare parfumate, cu muzică uşoară în surdină onirică şi cu şoaptele mele interioare >>> patina care mă trage în vis, mereu acelaşi vis frumos prin care mă plimb trează şi fericită, ca prin piaţa spaniei. evident, eu mă pregătesc, de fapt, pentru primăvară.

The phenomenon is commonly called fall colors and autumn colors, while the expression fall foliage usually connotes the viewing of a tree or forest whose leaves have undergone the change.

I love "autumn" colors, but I have actually never seen the leaves change, being from Florida where it's eternally green or dried up from drought.

The "Indian summer" days of autumn, when the days are clear and sunny and the nights cool and crisp, provide an almost irresistible lure to those who enjoy the outdoors.

As summer ends and autumn comes, the days get shorter and shorter. This is how the trees "know" to begin getting ready for winter. During winter, there is not enough light or water for photosynthesis. The trees will rest, and live off the food they stored during the summer. They begin to shut down their food-making factories. The green chlorophyll disappears from the leaves. As the bright green fades away, we begin to see yellow and orange colors. (Small amounts of these colors have been in the leaves all along. We just can't see them in the summer, because they are covered up by the green chlorophyll.)

With Fall right around the corner we move from bright, vibrant colors to the rich, deep hues of Autumn. Here's Pantones color forecast for Fall!

Colors of Autumn Scenic Reflections 3.0 is an adware bundler that installs other adware with itself like Adware-Softomate.

There’s going to be some great autumn color around the United States in the next two months. I just called the Vermont fall foliage telephone hot line at 1-800-828-3239 and was given an update of the best places to find the best colors during the middle of September. This year looks like there is going to be an exceptional autumn in New England.

hate free blog

2009-08-02T16:27:00.036+03:00

Declar de astazi blogul meu ca "hate free".

Aceasta rezolutie este adoptata din 2 motive: unu, ca urmare a convingerilor proprii, vechi de cand ma stiu, insa niciodata formalizate aici sub un anume slogan sau semn distinctiv; si doi, ca raspuns la o campanie publica pe care a initiat-o si promovat-o programul guvernamental S.P.E.R. - Stop Prejudecatilor despre Etnia Roma, care a creat stampila din coltul dreapta sus al acestui blog (accesibila oricarui/oricarei doritor/doritoare), precum si un Cod etic anti-discriminare, destinat mediului online, care "trebuie vazut ca un set de aspiratii si nu ca un set de reguli".

Mi se pare un demers de bun-simt si de self-respect, pentru ca, respectandu-i pe ceilalti, te respecti pe tine. Si, mi se pare, de asemenea, un semn de civilizatie si de inteligenta. Nicidecum de cenzura. Treaba asta nu are atat legatura cu fondul, cat cu forma, adica nu interzice polemicile, opiniile concurente sau dezbaterile, ci invita la grija in formularea unor judecati si pareri si la o argumentare pertinenta, la deschidere si la toleranta, la moderatie (dreapta-masura aristotelica) si, de ce nu, la profesionalism si responsabilitate in tratarea unor subiecte in care toti se cred "experti", dar, pe drum, "pierd" nuantele, datele concrete, realitatile confirmate stiintific, ramanand prizonierii impresiilor personale, prejudecatilor (inerente) care insotesc formarea noastra ca adulti sau abordarilor retorice, stereotipe si absolut pasive, adica lipsite de solutii. E, poate, chiar diferenta dintre a face afirmatii categorice, cu valoare de sentinta si a pune doar intrebari, pentru a sugera o problema sau o alta directie (insusi presedintelui Basescu i-ar fi util un asemenea exercitiu in declaratiile publice). In plus, avem astazi acces la atatea surse de informare, daca vrem sa aprofundam o problema; e pacat sa nu le folosim.

Societatea este diversificata atat din punct de vedere al culorii pielii, apartenentei etnice, nationalitatii, orientarii sexuale, sexului cat si din punctul de vedere al opiniilor, viziunilor politice, religiei. Codul etic este un indrumar bazat pe principii etice care stau la baza oricarei societati deschise, in care oamenii nu sunt exclusi social pe baza etniei, culorii pielii, orientarii sexuale etc.

- se spune in preambulul Codului etic online (vezi www.sper.org.ro/blog/2009/07/proiectul-de-cod-etic-online.html).

Cu alte cuvinte, sa nu uitam niciodata DIVERSITATEA care ne inconjoara! Lumea e creata din miliarde de varietati si variatii (se spune ca nu exista 2 betze egale in natura) si doar cateva lucruri sunt cu adevarat identice. Datoria unei societati este sa asigure nu egalitatea (caci asta e utopie), ci egalitatea de sanse si de tratament. Iata un mesaj-cheie al acestei initiative.

Strict legat de discriminarea romilor, as vrea sa spun cateva cuvinte. In Romania este larg practicata, unii parand a avea chiar un hobby. In mediul online, orice informatie despre romi genereaza comment-uri pasionale, iar "discutia" e dominata categoric de tabara intolerantilor, pozitiile fiind, nu de putine ori (din pacate), extrem de extremiste. Pentru mine aceasta realitate e deprimanta. Te intrebi cum e posibil ca oameni ca tine sa instige la ura si sa propovaduiasca cu inversunare uciderea altor oameni. Te intrebi de ce, la simpla vedere a cuvantului "rom", standardele se aplica, brusc, diferit, iar logica (aia despre care aflam o serie de lucruri la liceu si pe care o aplica natural creierul uman) pur si simplu nu mai functioneaza: cum sa ajungi de la "m-a furat un tigan in autobuz", la "toti tiganii trebuie sa moara" ?! Pentru mine, "toti tiganii sunt romi", in primul rand. In al doilea rand, pentru mine "toti romii sunt oameni", cu slabiciunile si pacatele lor, cu frumusetile si virtutile lor. Oameni. In al treilea rand, pentru mine este clar ca sunt o categorie vulnerabila (si nu doar in Romania, ci in toate societatile - diferenta, in Europa, tine doar de mentalitate si de politicile active pentru care au optat autoritatile) - sunt oameni cu necazuri, cu lipsuri si, mai ales, oameni urmariti fatal, chinuiti o viata intreaga de stigmatul dureros pe care il aplica ceilalti la vederea unei pieli de alta culoare, a unor vesminte sau a unui comportament public specific. Faptul ca muncesc (cu o preferinta traditionala spre activitati libere, pe cont propriu, potrivit culturii lor milenare), faptul ca rad sau plang ca noi toti - nu se mai vede. E mult mai la indemana sa vedem ca stau pe strada, ca injura sau fura. Dar romanii nu fura?! De ce nu ne deranjeaza oare la fel de strident si nu ne provoaca o isterie asemanatoare faptul ca traim in tara eternei coruptii (ca intr-o robie), ca anumiti politicieni ne-au furat cat n-ar putea fura toti romii timp de 50 de ani?! Ca din cauza lor nu respiram un aer curat, nu avem scoli si spitale ca lumea, nu ne bucuram de un nivel de trai ca in Occident. In plus, la nivelul romanului "de rand" nu se fura, nu se injura?! Ah, daca nu e la vedere, atunci nu ne suparam. Asadar, este oare cineva cu adevarat demn "sa ridice piatra"? Nu pledez aici pentru infractorii romi, ci doar pentru a aplica acestei chestiuni standardele uzuale - de exemplu, daca vorbim de o infractiune savarsita de o persoana de etnie roma, sa cerem nu sa moara toti romii, ci sa-si faca treaba autoritatile in drept ale statului, asa cum sunt obligate sa o faca. Si fara a puncta in mod malitios ca e o infractiune savarsita de o persoana `de etnie roma`. (Precizez ca, in functie de circumstante, eu as gratia un rom care a furat o gaina de foame. Prin comparatie, n-as ierta niciodata un politician care incearca - deci nici macar nu practica, doar incearca - un "mic" trafic de influenta sau un "mic" furt din avutul public). Pledez aici pentru un discurs echilibrat si nuantat. Pledez impotriva nedreptului "toti romii". Scriam undeva, nu de mult, ca e comod sa arati cu degetul din pozitia unei persoane care a avut si are toate sansele in viata: sa creasca intr-o casa cu de toate, sa mearga la scoala tunsa, ingrijita, bine imbracata, sa nu rada colegii de ea, sa aiba acte, sa-si gaseasca loc de munca pe criterii de competenta, nu de culoare, sa aiba prieteni multi si sa semene perfect cu majoritatea celor din jur. atat de perfect incat nici nu se mai distinge... Deci, da, ca societate, avem o serie de probleme cu romii: saracia lor, infractionalitatea, analfabetismul, lipsa actelor, excluziunea si marginalizarea pe care le genereaza, pe de o parte, conditiile precare in care traiesc, iar pe de alta parte, aceasta intoleranta istorica si aceasta obtuzitate a majoritatii fata de ei. Dar fiecare din noi, cand are o problema, sa zic o rana la un deget, ce face? Il taie? Nu, trateaza problema. Asta este ceea ce incearca societatea (stat, ONG-uri, cativa dintre noi) in legatura cu problemele romilor. Asta e ceea ce trebuie sa ne preocupe: sa le intindem o mana, sa stam de vorba cu ei si despre ei, sa ne ajutam si sa ne intelegem reciproc. Asa cum ii ajutam pe batrani, pe bolnavi, pe copii, pe alcoolici sau toxicomani, pe cei certati cu legea, pe caini si, iata, si pe intoleranti. Intolerantii din viata reala si mai ales cei `camuflati` din mediul online - un taram in care un dostoievskian Dumnezeu mort (lipsa de reglementare si de sanctiuni) face ca totul sa fie permis.

Pentru a schimba perceptia negativa despre romi este nevoie, in mod evident, de interventie. Dar nu una brutala, care sa le lezeze cultura, cutumele si valorile. Refuzul de a merge la scoala sau casatoria la varste fragede sunt practici la care nu vor renunta decat atunci cand se vor convinge ca exista cu adevarat avantaje mai mari daca ar proceda in mod contrar. Si, pentru asta, societatea trebuie sa le creeze intai sanse si oportunitati reale, sa nu-i mai trateze ca "diferiti", sa nu-i mai discrimineze la scoala si la interviul de angajare. Cerem foarte mult de la ei, fara sa le dam nimic. Ba mai rau: chiar si astazi, cu concursul autoritatilor, sunt adoptate masuri si actiuni pur rasiste (Italia, Cehia, Romania). Este o prigoana care dureaza de sute de ani in Europa si care consemneaza dramatic aplicarea, de catre "majoritatea civilizata", a unor "corectii" de o inumanitate zguduitoare, precum smulgerea copiilor romi de langa parinti si institutionalizarea lor fortata pentru (re)educare sau trimiterea barbatilor romi la munci foarte grele (de exemplu, la galere), impreuna cu sclavii si cu talharii, unde nimeni nu supravietuia mai mult de cateva luni. Pentru mai multe informatii, se poate consulta volumul lui Fraser, "Tiganii". Pe langa barbaria lor, masurile de forta de acest tip, de ieri si de azi, nu realizeaza nimic altceva decat o si mai mare indarjire si incrancenare de ambele parti, dar mai ales in randul romilor. Si e firesc! Printr-un simplu exercitiu de imaginatie, sa ne punem in locul lor: cum am reactiona la coercitie, hartuire, ridiculizare sau provocari?! Iata de ce spuneam ca ma deprima inflacaratele non-dezbateri de pe forumuri sau din subsolul articolelor. Etichetari si ura, superficialitate si ura, generalizari si, iarasi, ura - asta e ceea ce livreaza acest mediu. Abordarile lucide si informate sunt rare. Si atunci, nu cumva, exact prin atitudinea asta, adevaratii vinovati de situatiile "scandaloase" pe care le infiereaza sunt exact cei care le infiereaza? Fac loc aici pentru sloganul acestui program, S.P.E.R., de care tocmai mi-am amintit, pentru ca e foarte bun: CUNOASTE-I INAINTE SA-I JUDECI!

Astazi, 2 august, in lume se comemoreaza Holocaustul nazist impotriva romilor. In urma cu 65 de ani, in noaptea de 2 spre 3 august 1944, in “Zigeunerlager” din Auschwtiz-Birkenau (Polonia) au fost ucise prin gazare cateva mii de persoane de origine roma si sinti (majoritatea fiind batrani, femei si copii). Si aceasta este doar una, dar poate cea mai teribila, dintre actiunile criminale impotriva romilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial, la fel de oribile ca cele aplicate evreilor. E un prilej sa meditam cu totii asupra extremismului si intolerantei, ca anti-valori ale umanitatii. Si, pentru a intelege ca si astazi ele sunt un pericol real, cu riscul de a face aceasta postare extrem de lunga, voi prelua aici integral (caci merita din plin) un foarte proaspat comunicat al Centrului de Resurse Juridice:

"Bucuresti, 27. 07.2009
Uniforma nazista, Legile rasiale si Romania anului 2009
Centrul de Resurse Jurdice condamna lipsa de reactie a organelor statului roman si a partidelor politice la derapajele discriminatorii si rasiste din Romania anului 2009, ce amintesc si chiar repeta experiente pe care le credeam rezervate unui trecut negru din istoria omenirii. Dupa lipsa de reactie din partea PSD sau reactia nefericita a Presedintelui Romaniei si in general pasivitatea condamnabila a autoritatilor statului roman la gestul iresponsabil si de natura penala al primarului Constantei, Radu Mazare, care a purtat uniforma Wermacht-ului cu simboluri naziste, acompaniat si de fiul sau imbracat in uniforma nazista, un alt incident, mai putin mediatizat, aminteste din nou de Germania hitlerista. Ne referim la un asa-zis «Protocol » ce a fost impus exclusiv romilor din localitatea Sanmartin, judetul Harghita, in urma unui conflict interetnic intre maghiarii majoritari si romii minoritari din localitate. Protocolul, elaborat si impus pe criterii de rasa, aminteste izbitor de mult de legile rasiale importiva evreilor. CRJ atentioneaza de asemenea asupra faptului ca, mai ales in context de criza economica, nesanctionarea adecvata a rasismului poate duce la consecinte nefaste in cautarea de tapi ispasitori.
Pornind de la un conflict intre cativa etnici romi si maghiari, si pe fondul tensiunilor acumulate in localitatea Sanmartin, au avut loc, incepand cu 31 mai 2009, atacuri violente, sistematice si repetate din partea maghiarilor asupra bunurilor tuturor romilor, inclusiv incendierea unei case. Etnicii romi si-au parasit casele refugiindu-se in padure, si inca nu s-au intors cu totii, inclusiv copii, datorita amenintarilor continue si intimidarii din partea comunitatii de maghiari, inclusiv in prezenta politiei. Intr-una dintre intalnirile de reconciliere organizate de autoritatile locale, a fost adoptat un protocol in 11 puncte, ce a fost impus exclusiv romilor, drept conditie pentru a putea reveni in localitate.
Un astfel de protocol, destinat unei parti a comunitatii pe criterii etnice, incheiat sub tutela autoritatilor locale si implementat de acestea cu ajutorul maghiarilor majoritari, tradeaza principiul legilor rasiale ale Germaniei naziste. Legiferarea discriminariii a fost pasul necesar pentru a « justifica » Holocaustul.
In plus, prevederi ale Protocolului de la Sanmartin de genul « Cine nu detine teren agricol de cel putin 0,50 ha nu are voie sa mearga la camp si sa detina cai. Termen : permanent » sau «Clarificarea proprietatii private atat la terenuri cat si la constructii – Termen, 15 zile », pe langa faptul ca sunt ilegale, abuzive si discriminatorii, redefinesc regimul proprietatii in afara Constitutiei Romaniei. Atat faptul ca romii in general nu detin teren agricol, cat si situatia neclara a terenurilor si constructiilor romilor, - o problema frecventa in randurile romilor, desi nu exclusiv o problema a etniei – tin de responsabilitatea statului roman. Faptul ca autoritatile de stat accepta reglementari in sfera proprietatii de tipul celor impuse romilor releva abdicarea statului de la atributiile sale de reglementare si aplicare a legii.
Alte prevederi ale protocolului cum ar fi «Comportament civilizat de zi cu zi – PERMANENT » sau « Folosirea strandului in conditii igienico-sanitare » evidentiaza argumentarea rasista a protocolului presupunand ca romii nu respecta standardele de civilizatie (nu se stie ale cui) si nu se spala, aducand astfel atingere demnitatii romilor in general si desfiintand intreaga legislatie internationala cu privire la drepturile omului, nediscriminare si protectia minoritatilor, la care Romania este parte.
Este condamnabil faptul ca UDMR, declina orice responsabilitate pentru ceea ce se intampla in Sanmartin, avand in vedere faptul ca primarul localitatii face parte din UDMR. In acest fel, UDMR, pana acum campion al drepturilor minoritatilor, se face complice, alaturi de autoritatile statului roman, la implementarea unui protocol ilegal si rasist.
Aceasta lipsa de reactie generalizata arata cat de mult cunosc si inteleg decidentii Romaniei semnificatiile teribile ale unei istorii pe care omenirea a promis sa nu o mai repete niciodata, cat de pregatiti sunt sa recunoasca si sa sanctioneze aranjamentele si actiunile rasiste atunci cand acestea apar, si mai ales cand sunt implementate de, sau cu complicitatea autoritatilor si-a fortelor de ordine, si cat de capabili sunt sa influenteze discursul si comportamentul public spre respectul pentru demnitatea umana.
CRJ atrage atentia si asupra faptului ca s-au inmultit situatiile tensionate, ca un alt conflict a avut loc in localitatea Sancraieni, judetul Harghita in luna iulie, si ca in alte tari europene au avut deja loc crime cu motivatie rasista impotriva romilor. Pe fondul crizei economice si-a campaniei anti-romi sustinuta de-a lungul ultimilor ani in paralel cu cea din Italia, lipsa de reactie adecvata si in conformitate cu legea din partea organelor statului roman cat si lipsa de condamnare publica a blamarii colective a romilor si a actelor de justitie populara, pot duce la extinderea fenomenului, cu consecinte incalculabile atat pe plan intern, cat si pe plan extern pentru Romania, deja condamnata la CEDO in cazul unor conflicte interetnice din anii ‘90.
Pentru informatii suplimentare, contactati Delia-Luiza Niţă, Manager Program Antidiscriminare, 0729120383, 0728033480, delia@crj.ro."

high-hui

2009-07-15T21:06:00.010+03:00

poarta cea uimitoare
mi-a sucit mintile. vreau de multe zile sa merg sa o fotografiez. pornesc. din stirbei, intru pe spiru haret, trec pe langa o cladire a ministerului invatamantului, ies in berthelot, fac dreapta si... iat-o! poarta maramureseana. am trecut pe langa ea de nenumarate ori pana sa o observ. nu e o poarta intreaga. nu apartine unui ansamblu, nu are legatura cu nimic de pe strada sau din zona. e pur si simplu acolo, singura, singulara, inconjurata de graffiti, de gunoaie, de anonimat. dupa mesajul incrustat lateral pe unul din stalpii sai, pare instalata de un producator (mestesugar?) pentru... reclama.

la furat

ma intorc in stirbei, cu gandul aiurea. nu stiu exact ce vreau sa fac. trebuie sa-mi iau un pachet de tigari de undeva. si as vrea sa ma mai plimb un pic. deci apuc in directia opusa, nu spre casa. si iata, iata, bine am facut... in arhitectura strazii descopar detalii pe care le fur fericita cu aparatul foto (de n-ar fi atata cablaraie peste tot! bucurestiul asta e un nefericit oras al cablurilor. sunt peste tot! daca nu esti atent, dai cu capul in ele. daca nu sunt spanzurate pe stalpi, serpuiesc pe trotuare. n-am mai pomenit!):

"chip de zeu"

o "oglinda", poate fermecata

si un "blazon"

iar deasupra unei cladiri pline de demnitate, un varf caraghios :)

un balcon ca un turn rasturnat

si o mandra mansarda

intalnirea

inaintez cu ochii pe sus, peste formele voluptoase ale caselor si din cand in cand ma impiedic, din cand in cand remarc trecatorii foarte tarziu, atat cat sa nu intru in ei... ceva imi cheama privirea inapoi in jos. tocmai trecusem pe langa o statuie vie, frumoasa, care transmite ceva mut si cald in acelasi timp. mi se strange sufletul: o batrana cuminte, exact ca o bunica universala, sprijina zidul unei case pe trotuarul pe care merg. imi priveste ezitarea si sfiala, parca-parca incearca sa surada. "imi dati voie sa va fac o poza?" aproba fara sa rosteasca un da clar, aproba din atitudine, fara ca totusi sa se "aranjeze" pentru poza, parca stiind ca vreau sa iasa exact asa cum o intalnisem, exact asa cum statea acolo, in drum, aproape sfioasa. e atat de mica de inaltime si atat de blanda... nu zambeste clar, dar zambeste. e ceva dincolo de exterior. e ceva in privirea ei calda, batrana. o intreb daca locuieste acolo, zice ca da, exact in casa aia, la demisol. a iesit la aer. vorbim despre caldura, despre racoare... e nefiresc de fireasca aceasta fiinta. si, in acelasi timp, parca a coborat din graffiti-urile alea. cred ca e putin mirata de intamplare, dar fericita sa stea un pic de vorba cu cineva. cred ca a iesit la aer si la oameni.

laBOMBA

2009-07-12T13:44:00.024+03:00

Centrul Comunitar laBOMBA s-a deschis pentru public
De marti dupa-amiaza pana noaptea tarziu, pe Calea Rahovei 194 a fost sarbatoare. Strada s-a inchis circulatiei autovehiculelor, iar ploaia s-a abtinut. In fata intrarii Centrului, unde erau amenajate scena si ecranul de proiectie, s-au adunat tineri si maturi, politisti si ne-politisti, VIP-uri si ne-VIP-uri si chiar si un cainisor simpatic.
De proiectul din Rahova-Uranus stiam de multa vreme. Initiatorii il dezvolta de trei ani. Pe copiii care canta in concertele Biluna Jam Session ii mai vazusem la Green Hours. Dar la centru nu fusesem niciodata. Am intrat. E un spatiu perfect, nici mare, nici mic. Inaintand, vezi pe dreapta si pe stanga usi marcate: “KIOŞC”, “BIBLIOTECĂ”, “DUŞ” etc. Si ajungi in “SALA MARE”, cu mese si banci frumoase de lemn: atelierul de cusut, de creatie, de party… aici bate inima Centrului Comunitar pentru Educatie si Arta Activa laBOMBA Rahova-Uranus. In jurul meu e forfota. Artistii - mari si mici - se pregatesc pentru concertul de-afara. Incep sa simt miracolul. Asadar, aici era odata doar o carciuma...

“Avem un vis”
In prezentarea evenimentului (pe o
pagina Facebook dedicata) este punctata succint istoria si esenta acestui miracol:

"Din anul 2006, Iniţiativa Ofensiva Generozităţii (artişti, voluntari, ONG-uri) dezvoltă în regim de voluntariat programe de intervenţie culturală în zona Rahova-Uranus. Ca rezultat al acestor intervenţii, în 2007, laBOMBA (fostul club al zonei) este transformat de comunitate, împreună cu artiştii din Iniţiativă, într-un spaţiu de reprezentare culturală în Rahova-Uranus.
În prezent, laBOMBA reprezintă locul în care comunitatea, sprijinită îndeaproape de artişti, dezvoltă proiecte de auto-reprezentare comunitară.
laBOMBA încurajează toate formele si formulele de creaţie artistică generate de tineri artişti independenţi care lucrează împreună si pentru comunitatea Rahova-Uranus. Idealul centrului este formarea unei COMUNITĂŢI DE CREAŢIE in situ - din experţi ai vieţii de zi cu zi (membrii comunităţii Rahova-Uranus) şi artiştii implicaţi în Iniţiativa Ofensiva Generozităţii."

Si daca am vazut faptele, sa cunoastem autorii:

"COMUNITATEA DE CREAȚIE
copiii: elisa, francisca, romeo, piciu’, mari, claudiu, mona, robert, andreea, vali, bubu, marinică, antonia, maria, rebeca, laur, mihai, bebicu, daniela, nicu, adi, alin, crina, indra, oana, florin, roxi, armando, marius, antonia, andreea.
maria draghici, irina gâdiuță, ati de chile, mihai iordache, electric brother, paul dunca, gianina cărbunariu, manuel pelmuş, brynjar obel bandlien, neil coltofeanu, octavian andrei rusu, alexandru anastasiu, emanuel ionescu, mandela, carmen florescu, rolando matsangos, mădălina ghițescu, virgil aioanei, margit olteanu, mihai pană, alexandra bulboacă, cristina eremia, japp werner, soraya werner, mircea toma, voicu rădescu, nicolae mandea, sorin botoșeneanu, philippe werner, david schwartz, bogdan georgescu, vlad nancă, constantin vică, teo zabavă, nicoleta bițu, ștefan constantinescu, giorgiana zachia, corina oprea, gergo pulay, felix vogel, vava ștefănescu, mihai mihalcea, sofia mihăilescu, liz minea, doru frolu, ruxandra balaci,irina radu, ioana prundurel, si un artist care a dorit să rămână în anonimat"

In urma cu trei ani, Maria Draghici & Irina Gadiuta & co. au inceput sa stea de vorba cu familii din zona care isi uitasera visurile si isi aminteau doar grijile. Astazi parintii si bunicii rahova-uranieni traiesc cea mai frumoasa implinire: isi vad copiii pe scena, citesc despre comunitatea lor in ziare, merg in turnee de-o zi sau de-o seara prin alte cartiere bucurestene. Iar copiii nu-si mai petrec exclusiv in strada timpul liber. Ba chiar simt ca nu au destul. La centru s-au cuibarit, de-a lungul acestor ani, multe muze. Copiii au invatat tot felul de lucruri. Imi amintesc cum Irina Gadiuta avea la un moment dat nevoie de un mic buget pentru creioane...
In acest proiect se investeste, in primul (si in ultimul) rand, suflet. Incet, i s-au alaturat tot mai multi sustinatori. Comunitatea insasi a fost tot mai suportiva. La inceput, uranienii nu intelegeau mai deloc ce e cu artistii astia, ce vor ei sa faca si cum ar putea sa-i ajute ei, niste artisti... Apoi nu i-ar mai fi lasat sa plece... Iar Familia Eremia a hotarat: laBOMBA nu va mai fi decat centru comunitar.
Odata dat semnalul de atac in 2006, Ofensiva Generozitatii nu s-a oprit nici pana azi. S-au gasit finantari, parteneri si sponsori. Transformarea n-a venit usor. A fost si este o munca serioasa, dedicata. A existat de la inceput un
concept. Pe drum, lucrurile s-au tot rafinat si au fost inventate sau incercate noi posibilitati. Produsele proiectului se situeaza intr-o zona imposibil de definit intr-un singur cuvant, pentru ca e vorba de un sincretism impresionant, extraordinar de arta activa, interventie sociala si chiar o forma de psihoterapie, prin redarea increderii si stimei de sine a comunitatii. Si chiar mai mult decat atat: reinventarea comunitatii. De altfel, 2007, care a fost “anul teatrului” in Rahova-Uranus, s-a desfasurat sub deviza Construieste-ti comunitatea. Sincer, “parintii” proiectului si toti cei implicati ar trebui premiati. Ce fericiti trebuie sa fie! Ei chiar stiu ce inseamna “to make a difference”.
Generozitatea si-a desfasurat Ofensiva pe urmatorul parcurs: Harta Sensibila 2006, Construieste-ti comunitatea 2007, Flexible 2007-2008 si Laborator Urban Mobil (LUM) 2008-2009. Acestea sunt cele patru programe de interventie culturala si sociala derulate in comunitatea Rahova-Uranus pana in prezent.
Personal, as vrea sa vad multiplicata de 1000 de ori acesta initiativa, in comunitati din toata tara.
Multa multa bafta!

Biluna Jam Session

E seara de-a binelea deja. Asteptam concertul. “laBOMBA is now open”, rosteste scurt Jaap Werner, ambasadorul Olandei in Romania. Copiii urca pe scena. Incepe jam session-ul.

Micii artisti manevreaza relaxat instrumentele. Sunt obisnuiti cu publicul. Primesc permanent asistenta din partea muzicienilor, dar se vede ca isi cunosc bine rolurile la fiecare piesa. Stiu ca disciplina si atentia sunt importante. Uneori mai uita ca sunt pe scena si redevin copii, cu gesturile obisnuite, ceea ce sporeste simpatia audientei :). Se detaseaza, dintre ei, si cativa “lideri informali”, care jongleaza relaxat cu microfonul :).

Seniorii isi fac treaba cu seriozitate. Ii sustin pe pusti cu entuziasm, cu multa grija si chiar, parca, cu discretie. Sunt cei care i-au crescut “artisti”, impartasindu-le tainele muzicii.

Inclusiv materialul derulat pe ecranul de proiectie e o incantare. Nu stii la ce sa te uiti mai intai. Iata o “captura”:

Irina e in forma: cand pe scena, cand in public, miscandu-se pe ritmurile Bilunei. Maria filmeaza, materialele video facand parte integranta din documentele proiectului.

Audienta e incantata si ii sustine viu pe performeri – aplauda, danseaza, fluiera. Un zambet ti se asterne pe fata si nu te mai paraseste pana la sfarsit.

Ultimul act
Irina ramane fara buletin. Iar noi ramanem perplecsi. Politia devine actor in eveniment, ca o dovada ca, in toate lucrurile bune, se “implica” si ea. Acorda cu... generozitate o frumusete de amenda maxima pentru o organizatie non-profit. Motivul: s-a depasit timpul acordat prin autorizatie!
Din pacate, fata de acest proiect autoritatile au ramas mereu distante. Zona cu aer interbelic si, deopotriva, ceausist, cu angrosisti de flori in vechea piata si centre comerciale opulente, proaspat renovate, cu caini si copii, cu necazuri si bucurii, zona pe care au animat-o cu suflet, pentru o seara, o mana de oameni frumosi, Rahova-Uranus, nu e de interes pentru administratia locala. Le reamintesc ca, totusi, acolo a crescut cu propriile puteri si s-a deschis oficial marti, 7 iulie, Centrul Comunitar pentru Educatie si Arta Activa laBOMBA.

furie

2009-07-09T15:18:00.010+03:00

Grosolania, rautatea, agresivitatea, urâtul, imoralitatea... pe mine intai ma interzic, ma suprima. Cand furia neputincioasa dinauntru se mai potoleste, incerc sa gasesc o "iesire". Nu e usor, uneori chiar nu gasesc nimic, motiv pentru care aleg, confortabil, ca, pe termen scurt, sa uit. Instinctul meu de aparare ma impinge, de exemplu, la a tine un blog in care sa vorbesc NUMAI despre lucruri frumoase. In general, am observat ca nu pot sa salvez lumea. Cu toate ca... ceva-ceva, cat de cat, in felul meu, incerc sa fac. Asta e general-valabil - de exemplu, de mila copacilor, aprind chibriturile de 2 ori: folosesc un băţ o data, il pun deoparte si a doua oara il aprind cu bricheta. E zero ceea ce fac, dar nu ma pot abtine. De cand am avut prima data ideea, asa fac mereu, chiar daca n-are nicio influenta.
Cel mai tare sunt furioasa pe lucrurile URÂTE iesite din mainile celor care au putere sa faca lucruri: decidenti, administratori, experti etc. Prima problema e ca aceasta putere a lor e foarte mare in raport cu ceea ce pot sa fac eu, chiar impreuna cu alti cativa oameni. Si ei stiu asta, stiu pe ce raport de forte se bazeaza. A doua problema e ca aproape toti fac lucrurile ASA, deci sunt o majoritate consistenta (deja tiranica). Sunt in toate sub-sistemele si sub-structurile. Chiar si noii-veniti se contamineaza, tinerii prind repede cum se face treaba, iar complicitatea e in floare. Deci nu au de cine/ce sa se teama. De lege?! Ei, ash! De noi, cetateni, consumatori, contribuabili?! Pai ce putem sa le facem noi?! Uite cum stam in aceste zile si ne uitam ca prostii cum desfiinteaza ei in Bucuresti ideea de patrimoniu sau de arhitectura sau de urbanism sau de mediu... si cum realmente masacreaza (nu pe ici-pe colo, accidental, ci sistematic) patrimoniul viu, arhitectura mostenita, urbanistica deja chinuita si echilibrul ecologic oricum fragil, oricum la limita standardelor de securitate in domeniu. Deviza "dezvoltarii" sau "modernizarii" cu orice pret (pentru noi) si cu un pret bun (pentru ei, pe sub tejghea) ar justifica, cică, functionarea noastra comuna (si noi, si ei, si urmasii urmasilor - dar la asta inca nu s-au gandit!) intr-un "peisaj general" schimonosit, multi-poluat: estetic, fonic, informational, comercial, spiritual si, bineinteles, fizic, la nivelul aerului, apei si solului.
Si iata ca am scris despre lucruri URÂTE! Si marturisesc ca, in furia mea, i-am prins cu trupe de elita, le-am confiscat planurile, buldozerele si valuta, i-am supus la teste psihologice si teste de limbi straine (nu de alta, dar, in numele stiintei, as vrea sa stiu si eu - in primul rand pentru mine - cati dintre ei sunt niste mizerabili inteligenti si cati sunt arivisti trogloditi, cati se spala pe dinti si cati au sosetele murdare, cati transpira neglijent si cati apeleaza la parfumuri speciale pentru a acoperi mirosul banilor murdari, la gramada cu mirosul frumosului, bunului-gust, moralitatii...); i-am dus in piata publica si - va spun sincer, cu jena (pentru ca nu-mi sta in obicei) - i-am executat! (cand sunt furioasa rau, sunt rea rau)
Acum, realist vorbind, din tot planul meu, nu am decat trupele de elita: Asociatia Salvati Bucurestiul. Ei dau "atacuri" la comisiile parlamentare, la sedintele publice ale CGMB sau la mitingurile de protest din fata imobilelor ori spatiilor amenintate. Fac o treaba excelenta (advocacy) si reusesc uneori sa impuna schimbarea formularii unui articol de lege sau o idee favorabila intr-un proiect. Duc o lupta grea, surda, cu victorii putine, dar cel putin nu incearca sa uite, ca mine!! (Nu sunt singurii, dar cu activitatea lor sunt eu familiarizata mai mult).
Modest, ofer si eu aici 2 chibrituri (din cutia "Noi chiar ii ardem") pe care de data asta recomand sa le ardeti intregi, dintr-o data, adica dintr-o semnatura - si chiar va rog sa nu ezitati:

1. petitia “Initiativa pentru salvarea patrimoniului construit"

2. petitia europeana initiata de Paris Istorique, pentru dreptul de veto al Parlamentului European in protejarea patrimoniului architectural si peisagistic

Google

2009-06-30T15:52:00.006+03:00

Motto: Google is gorgeous!

Intotdeauna am apreciat creativitatea celor de la Google. Identitatea lor vizuala primeste frecvent ajustari temporare extrem de simpatice, lucru usor de remarcat pe pagina principala de catre search-amatorii zilnici. Astazi, de exemplu, vad ca avem sigla uzuala a Google (Romania), dar maine - de fapt, imediat dupa miezul noptii - s-ar putea ca ea sa apara intr-un display "imbunatatit", alcatuind cine stie ce imagine nostima. Am remarcat mereu calitatea executiilor si faptul ca sunt realizate, parca, din suflet. De curand, insa, am facut o descoperire majora care ma umple de bucurie in fiecare zi. De fapt, de cateva ori pe zi :). Si anume ca Google are pregatite adevarate delicii pentru detinatorii de conturi Gmail, delicii ascunse - unde credeti?! - in acele Themes (background-uri) pe care le ofera nu de mult. Eu am stat cu una din ele o perioada mai lunga si apoi, vrand sa alung monotonia, am optat pentru alta. Asa ca de vreo 2 saptamani am o minunata "Tea House" ca fundal pentru casuta mea de la Gmail. E o ceainarie de desene animate, populata de animalute simpatice, dar chestia cea mai tare e ca acest spatiu e... viu! Acolo exista permanent (si discret) activitate si nimic nu e intamplator. Daca iti deschizi contul seara, aceasta Theme e mai intunecata decat in timpul zilei si pe cerul ei vezi luna. In curte, "lumea" se pregateste de culcare, iar lampadarele sunt aprinse. Daca iti accesezi Gmail-ul la prima ora dimineata, dar afara e innorat, asa e si la ceainarie, fix pana cand se indreapta vremea de dincolo de ferestrele tale reale :). Nu glumesc. Cand vine ora pranzului, pe masutza din curte apar bucatele. Ceva mai tarziu, nu mai e nimeni la masa, iar un pui soarbe apa dintr-un mic bazin suspendat pe un picior gratios intr-un colt al gradinii. Personajele par a fi vulpitze si pui galbeni s.a., poate ca totul e inspirat dintr-un cartoon de care n-am eu cunostinta... in orice caz e atat de haios si tonic, incat primul lucru la care ma uit cand intru pe Gmail nu mai sunt mesajele, ci mortala ceainarie din subsolul paginii, pe care ajungi sa o privesti cu mult drag, ca pe o lume reala, ideala, deasupra careia Mos Google pare sa fi pus o webcam spre bucuria privitorului. Mai conteaza ca un mesaj ti-a adus o veste proasta?! Aiureli! Uite ce simpla si frumoasa e viata! Daca ai probleme, cauti ceaianaria asta si te muti o vreme in ea. Sau pentru totdeauna:). Incercati!

Especially Blended For...

2009-06-30T00:39:00.004+03:00

ALB / NEGRU

2009-06-23T17:46:00.006+03:00

ALB >> La 70 de ani, inca e un adevarat!
Havel! Omul asta are o biografie care te umple de viata, te face sa te simti fericit si increzator. Cand eram la facultate, se spunea despre el ca, ajuns presedinte al Cehoslovaciei libere, si-a adus la Palatul Prezidential (“Cotroceni”-ul lor, nu stiu cum se chema) consilieri rockeri, care mergeau cu rolele pe culoarele institutiei. Acum, la varsta asta, “Disidentul, dramaturgul si fostul presedinte ceh Vaclav Havel se lanseaza in lumea filmului”, scrie Hotnews. Jos palaria!
NEGRU >> Incercand azi sa ma updatez in legatura cu grozavia Ridzi, am dat de inca un scandal, EBA versus Vass. Si mai pe urma de stirea privind spargerea apartamentului celei din urma. Si mai pe urma de Nastase, pe care Parlamentul l-a scapat din nou de “furia” lui Kovesi. Mai pe urma, de Nemirschi. Mai pe urma, ce-o mai fi???? Citesc si ma ingrijorez odata cu Dan Tapalaga de gravitatea profunda a lucrurilor. E mai rau ca niciodata. Imi dau seama ca 116 parlamentari sunt complicii lui Nastase, ca avem tineri ministri infractori, ca avem tineri si mai putin tineri europarlamentari semidocti, plus centre care ordona unor comando-uri sa actioneze “la nevoie” pentru intimidare si “recuperari” tipic staliniste. Si asta e doar suprafata. Cate sunt pe care nu le vedem si nu le aflam?? Pentru ca puterea lucreaza si cu discretie. Suntem in 2009? Nasol! Brucan s-a inselat flagrant. Suntem in 2009 si incercam sa rezistam anormalitatii grosiere din jur. De fapt, suntem in 1984. Traim - cu greu, cu furie si sila si disperare - intr-o alta dictatura, alta robie: a coruptiei de stat post-moderne. Suntem niste piese manipulate, niste elemente non-vii ale unui mecanism sinistru. Suntem nimeni. N-am visat asta, n-as fi crezut niciodata acum 10 ani ca asta e “viitorul”, ca asa vor “evolua” lucrurile. Si realitatea e ca noi suntem de vina, nu coruptocratii.

Bucuresti-Chisinau

2009-04-08T14:47:00.006+03:00

07.04.09 - TNB - manifestatie pro-Moldova.

2 tabere. mesaj moderat intr-o parte, extremist in cealalta. voci uneori rationale, alteori patetic-sentimentale. prezenta relativ scazuta. chiar si asa, e bine ca acest lucru s-a intamplat.

bafta, Chisinau!

Un comentariu (in 2 parti) inspirat de evenimente poate fi citit aici

s-a incalzit

2009-03-15T23:59:00.006+02:00

mi-e putin mai putin frig cand beau cafeaua dimineata, la geam. inchei haina mai usor sub o singura bluza, in loc de doua si uneori ma fac ca imi uit fularul. smochinul s-a ambitionat: uite ca si el are muguri, ca sa nu mai fie doar vecinul liliac fruntas pe ramura la inverzire. traduc. cred ca stiu ce o sa port la vara, la munte. in comandante, ma regasesc cu drumul taberei. ce sa fie cu `ocru-cafeaua` pe desktop?!, suna atat de bine! planuri de photo session, cu ceva "period outfit" a la pride&prejudice. ah, placi memoriale si pe lascar catargiu, ma grabesc spre ele. sms: "imi e dor de tine". s-a-ncalzit.

n e w y e a r

2009-01-01T22:33:00.001+02:00

The nights draw in
There's a silky moon up in the sky - yeah
Children are fantisising
Grown-ups are standin' by
What a super feeling
Am I dreaming
Am I dreaming ...?
A WINTER`S TALE | QUEEN

Taxi - short script

2008-12-08T22:56:00.009+02:00

Clara – 4 ani
Doamna ambasador – 35 ani
Bucătăreasa Flori – 38 ani

În hol, Flori vorbeşte la telefon.

Doamna ambasador se interesează în fiecare zi de Clara. “Ma petite Claire ce face, cum se simte, a început să mănânce…?” I-a murit bunicul. Daaa… Era grădinarul ambasadei. Un suflet bun. Nu era bunicul ei adevărat.

În camera cea înaltă şi roşie.

Claire, (rar) ton grandpa (îşi duce ambele mâini la bărbie şi arată o barbă imaginară) a pris le taxi (încă plângând, fetiţa face ochii mari). Il est allé au ciel. (o duce la fereastră şi indică cerul cu degetul arătător) Il est sous, dans le ciel.

Fetiţa se opreşte din plâns, scrutează cerul. O priveşte pe doamnă, apoi din nou cerul, apoi din nou pe doamnă.

(o ia de mână) Je te prie de croire, ma petite, il y est très heureux. [scurtă pauză] Vien, ma petite! (o ia în braţe şi o duce la o masă scundă, aşezând-o pe un mic jilţ îmbrăcat în catifea roşie). Voilà! (îi pune în faţă o cutie de lemn cu geam - un insectar plin cu insecte colorate). Pour toi!

Clara priveşte cu curiozitate, dar nu atinge insectarul. Peste câteva secunde, cu o mişcare surpriză, coboară din jilţ şi se îndreaptă către uşă - o uşă înaltă, din lemn masiv. Încearcă să ajungă la clanţă, dar nu poate şi priveşte rugător către doamna ambasador.

În camera ei. Ghemuită pe duşumea, cu un creion în mână, în faţa unui desen. Îl priveşte nemişcată. Deodată se aude un zgomot de motor. Se ridică, se duce la geam şi priveşte în grădină. Scoate un ţipăt scurt.

Bunicule!

În bucătărie. Flori desface o salată. Taie frunzele de la cotor. Clara intră ţipând:
Bunicul!

Flori o priveşte uluită.
Ce spui, Clara?

Clara o prinde de mână şi o trage spre uşă.
În grădină!

În dreptul uşii, Flori se opune şi reuşeşte să nu iasă.
Cine e în grădină, Clara? Nu e nimeni în grădină!

Clara o priveşte cu ciudă.
Bunicul!

Flori o ia în braţe. Clara nu se opune.
Bunicul nu mai e, Clara. Bunicul e în cer. Nu mai vine niciodată.

Clara se zbate. Începe să plângă tăcut.
O să mai vină…

Flori face ochii mari, uimită.
Ce spui, Clara?!

Clara se şterge la ochi cu mânie. Încearcă să-şi oprească lacrimile, dar nu reuşeşte.

Hai să ne jucăm cu broscuţele!

Clara face semn din cap că nu vrea.

Atunci hai să tai salata cu mine! Nu plânge, sufletul meu drag! Nu mai plânge!

Clara s-a înroşit foarte tare. Aşa zice şi Bunicul…

Flori o priveşte îngrozită.

Camera Clarei. După-amiaza. Clara e la geam, priveşte în grădină. Intră Flori.

Ai dormit, inimioara mea?

Clara se întoarce doar pe jumătate.

Flori strânge foi şi creioane de pe jos, prefăcându-se supărată:
Eşti o prinţesă prea răsfăţată, o să se supere zânele pe tine. Ţi-am spus că vor ca toţi copiii să doarmă un pic după-amiaza.

Clara se întoarce din nou doar pe jumătate.
Vreau în grădină.

Mustrător:
Toată ziua stai în grădină! O să-ţi mut patul acolo!

Clara se înfiinţează nerăbdătoare lângă uşă. Flori ia de lângă pat o tavă cu o cană.

Vin acu’. Nici azi nu vrei să arunc florile alea?

Când spune “alea”, arată din cap un colţ al camerei. O vază înaltă, cu trandafiri uscaţi şi înnegriţi, stă direct pe duşumea. Clara face semn din cap că nu. Flori termină inspectarea camerei din priviri şi merge către uşă.
Lopeţelele? Nu le iei?

Clara face un semn negativ. Flori îngenunchează lângă ea, îi mângâie părul şi întreabă şoptit:
A mai venit?

Clara strânge buzele tristă. Răspunde tot în şoaptă:
Nu!

Flori o îmbrăţişează. Se ridică. În timp ce deschide uşa şi o lasă pe Clara să iasă prima:
Bine că măcar ai început să mai mănânci.

În camera ei, Flori doarme.

A venit şi a plecat iar.

Bunicul?

Da. E foarte fericit.

Foarte bine, Clara!

A zis că o să mai vină o dată.

Da?!

Da.

Când?

Nu ştiu.

Şi ce-a mai zis?

A zis…

Ce?

Acum are grijă de grădinile cerului.

Aşa a zis?!

E primvară acolo unde stă el. Are o căsuţă mică.

A zis el asta?! Foarte bine! Foarte bine, Clara!

În camera cea înaltă şi roşie. În uşă apare Clara. Doamna ambasador tresare surprinsă:
Ma petite!

Se ridică de pe canapea, pentru a o întâmpina. Rămasă lângă uşă, Clara spune rugător:
Taxi.

Ajunsă lângă ea, doamna ambasador o sărută.
Vien!

O ia de mână şi se îndreaptă spre măsuţa cu jilţul roşu.
Tu est si belle ce matin, Claire, comme une poupée. Pour toi j’ai commandé des bonbons à la menthe, tes préférés…

Clara refuză să se aşeze şi, desprinzându-se din mâna doamnei, se îndreaptă către o măsuţă cu telefon fix, ridică receptorul şi îl întinde doamnei:
Taxi.

Ah, promenade. Mais sûrement! Une idée géniale!

Prinde receptorul, îl duce la ureche şi apasă o tastă.

În faţa casei. Clara şi doamna ambasador se urcă într-un automobil elegant. Doamna spune şoferului:
Le parc Cişmigiu.

Se aşază comod, orientată către Clara. Clara nu zâmbeşte, dar pare mulţumită. Se uită pe geam. Fundalul sonor dispare complet, se văd doar mişcările. Doamna îi vorbeşte, gesticulează, din când în când arată cu degetul pe geam. În goana automobilului, încep să se zărească clădiri vechi, pe bulevardul Kogălniceanu. La semaforul de la hotel “Cişmigiu”, care indica permisiunea de trecere (verde), maşina intră în coliziune cu o alta, ieşită imprudent din dreapta. Mai multe maşini se opresc în intersecţie. Se strânge lumea. Un cetăţean deschide uşa automobilului şi o scoate pe Clara. O aşază pe caldarâm. Câteva femei încep să plângă, una îşi face cruce. Sonorul revine.
Parcă zâmbeşte… acum e-n rai…

Zambiti, va rog! elections time

2008-11-21T22:50:00.021+02:00

Râsul face bine....
deci m-am veselit si eu larg in aceasta campanie, urmarind "productiile" orale, motrice si publicitare (adica discursuri, actiuni si promotionale de tot felul) ale candidatilor pentru Parlament si / sau ale protectorilor lor, declarati ori "mascati". Votul uninominal, spre deosebire de listele placide din anii electorali trecuti, ne da aceasta posibilitate de... distractie.

Cine rade la urma...
rade totusi mai bine. Cand tot felul de oameni au posibilitatea sa-si incerce sansele intr-o competitie, premisele pentru o democratie sanatoasa sunt asigurate. Iar noi ar trebui sa fim fericiti ca oferta este atat de împanata si avem de unde alege. In principiu. Practic insa, cand aproape toti sunt o varza si-un pamant, razi ingrijorat. Caci, in ziua fatala a votului, constiinta de cetatean te va impinge intr-o cabina a plangerii: pe cine sa stampilezi, daca nu te reprezinta niciunul?! De A ai ras foarte tare: o minte "linistita"; pe B il stii de bandit; de C te-ai saturat, ca e parlamentar inutil de-o viata... Ti-ar fi placut D, dar candideaza in alt colegiu... OOf!
Sa o luam altfel: ce partid ai vrea sa dea Guvernul? Sigur, da, e greu sa iasa primul (mai ales daca nu-l place dl. presedinte); si e posibil sa nu aplice programul prezentat, fie in mod (rau) voit, fie fortat de evolutia crizei... Mda!
Din doua una: ori las buletinul alb, ori scot pixul din buzunar si execut o creatie expresiva pe el! Nula, evident! NU, nu-l las alb, ca-mi fura votul presedintele asta dubios de sectie de votare: stampileaza el la noapte pe cine vrea, in numele meu, caci doar eu la vot am fost, nu?, sunt pe lista, acolo, am semnat!
La sfarsitul multor dileme de acest gen, 4 7 1 de oameni isi vor rade in barba: tarii ii trebuie, totusi, un Parlament si il va avea.

O sa radeti, dar...
solutiile sunt:
~ sa mergem la vot - cine nu voteaza va trebui sa taca, pe cand cine voteaza va putea sa-l hartuiasca oricand si oricat pe cel ales, in cei 4 ani de mandat
~ sa nu lasam, in niciun caz, buletinul alb, pentru ca cineva s-ar putea sa-l foloseasca fericit
~ iar in zilele care au mai ramas pana la vot, sa facem tot ce putem pentru a sustine lobby-ul pentru alegeri corecte si transparente pe care sper ca Asociatia Pro Democratia nu se va descuraja sa-l duca pana in panzele albe (posibilitatea ca APD sa-si suspende participarea la observarea alegerilor e de-a dreptul ingrijoratoare) - vedeti indeosebi bullet-urile din comunicatul sau de azi, Risc de frauda

2 viori

2008-11-21T22:38:00.007+02:00

Luni, 24 noiembrie

19³⁰

Concert Alexandru Tomescu – vioara Stradivarius Elder-Voicu, Gabriel Croitoru – vioara Guarnerius Cathedral şi orchestra de cameră Collegio Stravagante condusă de Mihail Ionel Ghiga În program: creaţii de A. Vivaldi şi J. S. Bach

Catedrala Sf. Iosif

_________________________

Les soirees d`une demoiselle

libro

2008-11-19T10:00:00.007+02:00

nu e o scriere de geniu a lui M.Sebastian, dar cred ca e una de suflet. in orice caz, e o surpriza placuta: "Orasul cu salcami". deseori, firul epic adasta, se impiedica sau bate pasul pe loc. finalul irupe cu mare frumusete si iti reasaza cartea in mana si in minte. realizezi ca te-ai concentrat pe povestea de dragoste si, obisnuit, ca azi, sa se intample totul repede, ai uitat ca viata e altfel, ca iubirea nu are timpi si ritmuri unice, iar cautarile si visurile sunt multe, mai ales cand nu ai inca 20 de ani... vedem o prietenie maturizata incet, ne-fortat (potrivit acelor timpuri "rabdatoare cu oamenii") si, in cele din urma, coapta in forma de nebun eros tanar. traseul sau e lent si mult asteptat. punctul culminant coincide cu deznodamantul - Sebastian te abandoneaza deodata, lasandu-te putin frustrat: "tocmai cand incepuse sa...". evident, cartea atinge subiecte felurite: este, in diverse proportii, o poveste despre o lume (societatea de acum 70+ de ani, fie ea si provinciala), o poveste despre timp, ca perceptie subiectiva, o poveste despre eterne "chestiuni" preocupante, precum natura umana, morala, iubirea.

centimetru cu centrimetru patrat

2008-11-17T13:20:00.015+02:00

Tot dau tarcoale dupa o placa memoriala. Inca n-am gasit-o. George Enescu si Maruca Cantacuzino au locuit o vreme "la Cismigiu". Poate intr-una din vilele-bloc scunde care marginesc batranul parc... Poate intr-unul din imobilele mai inalte, cu aer demn si arhitectura de secol trecut, care "dau" spre gradina cismelei lui Dumitru (Marele Cismigiu al domnitorului Alexandru Ipsilanti). As vrea sa n-o aflu prea curand, ca sa nu-mi pierd antrenamentul in foto-cercetarea zonei.

BLOC CISMIGIAN

ALEE DE BLOC CISMIGIAN

duminici orga-nice

2008-11-16T16:30:00.012+02:00

Duminica, 16 noiembrie

19¹⁵

Recital de orgă - David di Fiore (SUA) În program: creaţii de J. S. Bach, B. Galuppi, C. Franck, H. Mulet, D. Antalfy-Zsiros, M. Enrico Bossi, David di Fiore.

Biserica Italiană

Duminica, 23 noiembrie

19¹⁵

Recital de orgă - Bogdan Narloch (Polonia) În program: creaţii de J. Clarke, J. S. Bach, M. Surzyński, G. Thalben- Ball, G. Eldridge, N. Rawsthorne, G. O’Connor-Morris, Zs. Gárdonyi, M. Sawa, F. Borowski

Biserica Italiană

_________________________
Les soirees d`une demoiselle

tufanele delicioase

2008-11-12T20:12:00.007+02:00

Spre deosebire de noi si prozaicul vietilor noastre, natura isi traieste existenta magnific si face asta extrem de firesc... Iata o Poveste cu Tufanele roz-mov, Albine cucerite de ideea de a savura polen de noiembrie si un Fluture emotionat de soare, acum 2 zile, in curtea casei mele din provincie:

Colectia de Dantele

2008-11-06T20:43:00.020+02:00

Martea viitoare, pe 11 noiembrie, la Hotel Novotel - Calea Victoriei 37B, la ora 7 p.m. incepe un eveniment care suna foarte bine...

Haute Couture - Colectia de Dantele

Este vorba despre o expozitie. "Veti gasi acolo portelan din cel mai fin, pictat manual, intr-un decor desprins din povesti...", promit organizatorii.

_________________________
Les soirees d`une demoiselle

"Yes, we can!"

2008-11-05T22:28:00.026+02:00

E promisiunea care s-a propagat astazi all over the world, lovind inclusiv bunker-ul meu linistit.

Iata materialul CNN care ne da acces la istorie:

VIDEO

M-am hotarat sa dedic evenimentului un mic entry. De fapt, intentia mea e sa arat, in 2 cuvinte, care e morala victoriei de la capatul celalalt al lumii. E vorba despre putere. Pe de o parte, puterea unei natiuni (da, au fost si sunt tari!), iar pe de alta parte, puterea unui lider ( v e r i t a b i l ) si a discursului sau (cel de azi este unul dintre cele mai bune discursuri politice ever!). Obama a meritat sa castige si ar merita, de asemenea, sa fie clonat. L-as vrea si la noi. "Yes, we can!"

colectia mea de cutii de chibrituri

2008-11-03T19:26:00.014+02:00

deocamdata mica.

dar o fac eu mare!

2 piane

2008-11-01T01:25:00.015+02:00

Am incheiat luna lui Brumarel intr-o nota... muzicala. Nu, nu e vorba de vreo petrecere All Hallows Eve! E vorba de... GANZ ANDERE.
Cu generozitate, Conservatorul a oferit publicului larg, vineri seara, un recital de 2 piane. Acesta e un gen de eveniment muzical pe care il intalnesti rar. Si nu il uiti.
2 piane* care isi vorbesc si iti vorbesc. Povestesc... Despre natura si spatiu, despre oameni si comunitati, despre vieti, stari, fapte, weltanschauung-uri. E greu de crezut ca pot face asta 2 piane. Impresionant totul, dar mai ales Suita Yiddish a lui Glanzberg, cu povestea sa poloneza: un mic orasel (shtetl) ce-si duce existenta linistit... o bunica ce-si aminteste primul ei bal... o rasturnare violenta (pogrom si suferinta)... urmata de intoarcerea la liniste si speranta... viata trebuie sa mearga mai departe. 2 piane care soptesc sau striga, rad sau se tanguie, se joaca sau sunt grave. Vorbesc pe aceeasi voce sau diferit, se suprapun sau se asteapta. Intr-o sala mica, in care s-a strigat "Bravo!" si s-a aplaudat indelung maiestria celor 2 virtuozi. * erau negre, eu le-am creionat mov :)

gri manifest

2008-10-30T12:34:00.018+02:00

Draga Dennda,

Raspund si eu concursului intitulat, atat de provocator, « Romania mea e gri »: http://dennda.ro/2008/09/concurs-romania-mea/

“Ce e gri-ul?”

Mi s-a parut esential ca, mai intai, sa-mi definesc acest lucru. Am facut cercetari si, in scurta vreme, mi-am dat seama ce ma intriga la aceasta culoare: faptul ca este “An achromatic color of any lightness between the extremes of black and white” (http://www.thefreedictionary.com/gray). Exact asta era! Aceasta stare de “in between”: nu e nici negru, nici alb! Incat ramai tot timpul cu impresia ca acest gri se strecoara si iti fuge din mana si nu poti deloc sa te pozitionezi fata de el. Gri-ul e atat de abil, ca nu poti sa-l condamni definitiv, dar nici sa-l ignori.

“Ce e gri in Romania?”

Deopotriva oameni si lucruri. Eu am sa ma opresc la primii si la gri-ul metaforic ce imbraca alegeri si actiuni umane. Este acel gri de care, macar din cand in cand, putem scapa. Nu tocmai usor, pentru ca multi romani l-au integrat atat de bine, incat nu mai fac diferenta: plutesc in generosul spatiu dintre alb si negru si considera starea asta drept normala. Sunt acei vecini, colegi, prieteni, rude, cunoscuti sau persoane publice care poarta la ochi (“de estetica, draga”) dioptrii gri-sobolan. Cum sa mai perceapa ei culoarea, nuanta, subtilul, expresia?!

“Ce e de facut?”

Am sa incerc mai jos sa deturnez acest gri si sa vorbesc, in felul meu, despre “spectrul cromatic”. Eu cred sincer ca exista un “mod de viata color” si el e doar o chestiune de optiune personala. Nazuiesc sa ilustrez candva povestea ce urmeaza, prin adaugare de poze, ca intr-un decalog fotografic.

no more grey Sa mergem la piata, nu la supermarket

Iar la piata, sa cumparam de la TARANI, nu de la importatorii de legume si fructe palide, care iti ofera, la preturi mari, produse agro-alimentare moarte din principiu.

no more grey Sa citim biografii

In vietile oamenilor CELEBRI - din toate domeniile posibile, inclusiv vietile sfintilor - descoperi lucruri uluitoare sau adevaruri simple-simple, care pot sa-ti coloreze viu gandul si spiritul.

no more grey Sa ne traim “viata de dupa”

Exista viata dupa programul zilnic de munca, job-ul nu e totul pe lumea asta, asa ca nu sta dupa program, respecta-te pe tine si TIMPUL TAU personal! E foarte pretios si nu se intoarce niciodata. Ia incearca sa compari felul in care zambesti la serviciu cu zambetul tau de-acasa!

no more grey Sa iesim din oras

Rupe cercul care te strange in fiecare zi! Deseneaza-i TANGENTE catre natura, spatiu rural, flora, fauna, nori, hidrosfera, poezie, noapte, liniste, licurici...! Salveaza-te de sufocare, implozie si moarte prematura!

no more grey Sa facem lucruri “neobisnuite”

Deseneaza, chiar daca habar n-ai de desen! Bea ceai, chiar daca esti barbat! Voluntariaza, no matter how! Priveste morminte vechi, citeste cruci de demult! Du-te cu punga de panza la cumparaturi si refuza-le pe cele din plastic sau hartie! Ia-ti o zi libera si stai in parc pe-o banca - NICI NU STII cate poti sa vezi, sa auzi, sa intelegi!

no more grey Sa ascultam marea

...chiar si cand nu suntem la mare: http://www.youtube.com/watch?v=1sXaIDCrktk (nu da tare, din contra, ascult-o incet, ca pe-o SOAPTA!)

no more grey Sa ne jucam precum copiii

Asta chiar e LA INDEMANA oricui, dar nimeni nu o face.

no more grey Sa practicam abtinerea

Ai observat ca te vrea toata lumea? Ai vazut cat de frumos isi impacheteaza toti fantasticele produse, servicii, “oportunitati”? Cred si eu ca e greu sa te abtii! Dar daca o faci o data, o sa-ti placa sentimentul: esti PUTERNIC. In fond, de cate lucruri ai, cu adevarat, nevoie? Nu cumva folosesti prea multe? Nu consumi fara rost? A-propos, tine post! Echivalentul in greaca inseamna “exercitiu”. E ca sala de fitness pentru psihic. In plus, numai cine tine post simte cu adevarat gustul preparatelor de Pasti sau Craciun si faptul ca sarbatorile au... atmosfera.

no more grey Sa cultivam taina

Indoieste-te, intreaba si teme-te! Crezi in mister si permite-i sa fie, fa-i loc in viata ta si lasa-ti mereu ceva DE DESCOPERIT! Stai de vorba si cu vanzatorii de baloane!

no more grey Sa ne urmam inima

Apleaca-te in interior, priveste-ti sufletul, asculta ce-are el de spus! Raspunde-i, dar NU NUMAI cu amanari! Si mai elibereaza-l: sterge, sterge, sterge, sterge si pastreaza doar ce e bun, ca o fotografie desavarsita aleasa din multe cadre imperfecte!

Iata si Tag-urile acestei povesti (le-am legat ca pe un cantec, cu mai multe niveluri de semnificatie):

NICI NU STII - TANGENTE - TARANI - LA INDEMANA - TIMPUL TAU - CELEBRI - NU NUMAI - SOAPTA - DE DESCOPERIT - PUTERNIC

Caravana Mestesugurilor

2008-10-25T16:34:00.015+03:00

am descoperit ceva extraordinar:

http://www.lutars.piscu.ro/Evenimente2008/CaravanaMestesugurilor/CaravanaMestesugurilorIndex.html

niste oameni intelepti si frumosi (Lut Ars), niste idei simple si functionale (Caravana Mestesugurilor), niste copii fericiti si bogati (beneficiarii programului).

fiecare din cele 3 link-uri din aceasta pagina - denumite: Piscu, Sibiel, Surdesti - contine o exceptionala poveste fotografica. dati 5-7 minute din viata voastra calatoriei prin ele! nu-mi permit sa iau exemple de poze aici, pe blog, pentru ca nu am cerut acordul, dar sper ca v-am convins, totusi.

words are very unnecessary!

Manastirea Radu Voda

2008-10-21T22:58:00.006+03:00

O bijuterie in mijlocul Bucurestiului, asta e manastirea Radu Voda. O capodopera. De la floricelele din curtea delurita, pana la iconostas. M-am indragostit de ea si ma pregatesc pentru o relatie de durata. E un loc in care vrei sa te intorci. E un spatiu ireal de frumos, ca o holograma generata de un spirit calm si senin. Poate e spiritul Sfantului Nectarie. grazie mille!

"The Romanian-American Jazz Suite"

2008-10-19T23:54:00.010+03:00

Asta-seara am zburat cu scaunul prin sala ARCUB, unde s-a petrecut un concert de jazz e x t r a o r d i n a r. Fara exagerare. Un concert bun, un album bun. Am iesit din fiinta, am uitat cine sunt si unde sunt in mai multe randuri. Jazz-ul e ceva greu de definit si de povestit. Nu cred ca exista alt gen de muzica (virgula) care sa exploateze instrumentul, ori de care ar fi el, cu asa tenacitate, patos si... cruzime, precum jazz-ul. Iar muzicienii adevarati chiar asta fac. Despre albumul tocmai lansat nu am cuvinte, nu stiu inca daca vreo bucata mi-a placut mai mult decat alta... Minunat. De remarcat finalul: o inchidere perfecta. A urmat un bis incins: prin Newsome si Harding, jazz-ul a coborat de pe scena, in mijlocul multimii insufletite.
"The Romanian-American Jazz Suite" by Sam Newsome - saxofon, Lucian Ban - pian, Alex Harding - saxofon bariton, John Hebert - contrabas, Willard Dyson - tobe, Sorin Romanescu - chitara

Multumesc, Teo!

punga de panza

2008-10-17T22:16:00.031+03:00

dupa film, tot un "film". dar unul... documentar.

In fiecare an, in lume se consuma mai mult de 500 de miliarde de pungi de plastic,
care:

"mananca" petrol, nu sunt biodegradabile, ajung pe drumuri, in ape si, sub forma de particule toxice, in lantul alimentar.

Dar avem ALTERNATIVA

sa mergem la cumparaturi cu PUNGA DE PANZA!

(multumiri unui powerpoint)

ONCE

2008-10-17T21:57:00.008+03:00

intai, as zice, sa luam o pauza de vreo ora si jumatate, ca sa vedem (sau revedem) un film de "favorites list". e un film irlandez produs in 2006. la sfarsit vrei sa stii o gramada de lucruri despre el: cine sunt actorii, ce i-a raspuns ea in ceha, cine a scris, cine a regizat. si sfarsesti in detalii tehnice: buget, premii etc.
de vazut! se numeste ONCE (merci, SigP)

eh

2008-10-17T19:01:00.040+03:00

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Sa ne oprim! Sa ne tragem SUFLETUL putin! In goana dupa... nici nu stiu dupa ce!, trecem pe langa lucruri. Scriu aici cu o convingere: daca e vorba de ceva frumos, va afla toata lumea, inclusiv cei care nu vor ajunge niciodata in acest loc - prin simplul fapt ca l-am emis catre Univers.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~